3:19 Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr, şi ne vom linişti inimile înaintea Lui,
Prin aceasta vom cunoaşte. [,,Şi prin aceasta cunoaştem”, KJV]. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru omiterea conjuncţiei ,,şi”, aducând astfel versetul în armonie cu construcţia obişnuită folosită de Ioan (vezi comentariul de la v. 16). De asemenea, dovezile textuale favorizează folosirea timpului viitor, ,,vom cunoaşte”. Spre deosebire de construcţiile similare din v. 10, 16; cap. 2,3, cuvintele ,,prin aceasta” par să se refere la versetul precedent (v. 18), iar scriitorul dă de înţeles că atunci când practicăm principiul enunţat aici, vom căpăta convingerea despre care vorbeşte el. Când iubim cu fapta şi cu adevărul, primim asigurarea realităţii convertirii noastre. În felul acesta, propriile noastre roade confirmă sau infirmă autenticitatea mărturisirii noastre de credinţă, la fel cum viaţa altora mărturiseşte despre sinceritatea lor (Matei 7,16–20).
Din adevăr. Compară cu v. 18, unde de asemenea se face referire la adevăr. Cei care iubesc cu fapta şi cu adevărul sunt copii ai adevărului.
Ne vom linişti. [,,Ne vom asigura”, KJV]. Gr. peitho, aici ,,a convinge” sau ,,a linişti”. Convingerea că suntem născuţi din Dumnezeu ne va da o încredere nouă, care va da linişte inimii şi ne va face în stare să venim la Dumnezeu în ciuda păcătoşeniei noastre.
Inimile. [,,Inimile noastre”, KJV]. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru exprimarea ,,inima noastră”, ca în v. 20. În versiunea din limba greacă folosirea singularului este idiomatică. Aici inima poate fi luată drept conştiinţă (vezi comentariul de la Matei 5,8).
Înaintea Lui. Adică înaintea lui Dumnezeu sau în prezenţa lui Dumnezeu. E relativ uşor să-ţi linişteşti inima când judecata e făcută după normele omeneşti; dar e cu totul altceva să stai în prezenţa lui Dumnezeu şi să ai inima liniştită. Totuşi Ioan ne asigură că lucrul acesta este posibil. Cu cât ne apropiem mai mult de Dumnezeu, cu atât devenim mai conştienţi de propriile noastre nedesăvârşiri şi cu atât mai mare devine nevoia de a revedea motivele pentru care ar trebui să ne încredem în meritele Mântuitorului nostru (vezi cap. 2,1.2). Astfel, pentru că îi iubim pe fraţi cu fapta şi cu adevărul, putem sta fără teamă înaintea Tatălui nostru ceresc.