3:14 Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său, rămâne în moarte.
Noi ştim. În acord cu interesele comune sugerate în v. 13, Ioan se include în rândul cititorilor şi continuă să facă aşa (compară cu v. 16, 18, 19; etc.). Creştinii cunosc unele lucruri pe care cei necredincioşi nu le ştiu, şi care îi poate întări şi călăuzi într-o purtarea evlavioasă constantă. Natura acestei cunoaşteri este explicată în propoziţia următoare.
Am trecut. Gr. metabaino, ,,a trece [de la un loc la altul]”, ,,a muta”, ,,a pleca”. Forma verbului din greacă arată că Ioan se referă la cei care trecuseră la o nouă experienţă şi rămăseseră acolo, ca imigranţi aşezaţi definitiv în ţara pe care au ales-o.
Din moarte la viaţă. Literal, ,,de la moarte la viaţă”. Prezenţa articolului hotărât (în original) lângă ,,moarte” şi ,,viaţă” arată că aceste două stări sunt două tărâmuri diferite, iar oamenii se pot afla fie în unul, fie în altul. De la natură, toţi oamenii sunt cetăţeni ai împărăţiei morţii (Efeseni 2,1–3), dar creştinul, ca rezultat al darului divin, a trecut în împărăţia vieţii veşnice (1 Ioan 5,11.12; vezi comentariul de la cap. 3,2).
Iubim pe fraţi. În timp ce îndemnul ,,să ne iubim unii pe alţii” este destul de frecvent în Noul Testament (Ioan 13,34; 1 Petru 1,22; 1 Ioan 3,11; etc.), propoziţia ,,iubim pe fraţi” apare numai aici şi poate primi multe interpretări. Cei care au trecut de la moarte la viaţă nu-şi manifestă afecţiunea doar într-un cerc restrâns, de cunoştinţe, ci îşi extind iubirea la toţi fraţii de credinţă (vezi comentariul de la 1 Petru 2,17). Făcând aşa ei dovedesc că au părăsit lumea morţii şi au intrat în împărăţia vieţii veşnice. Ei au început deja să exercite virtuţile care le vor aparţine veşnic, care sunt fundamentale pentru împărăţia cerului. Ca să poată fi în armonie cu principiile împărăţiei pentru care se pregăteşte, este foarte important pentru creştin să-şi iubească fraţii,.
Nu iubeşte. Dovezile textuale favorizează omiterea cuvintelor ,,pe fratele său”, lăsând doar afirmaţia mai generală, ,,cine nu iubeşte, rămâne în moarte”. Aceasta include, fireşte, pe cei care nu-i iubesc pe fraţii lor. Lipsa iubirii arată că persoana respectivă este încă moartă în păcat. Propoziţia este un exemplu al obiceiului apostolului de a relua o afirmaţie printr-o negaţie (vezi comentariul de la cap. 1,5). Dacă iubirea de fraţi dovedeşte posedarea vieţii veşnice, lipsa acestei iubiri dovedeşte că persoana încă nu a trecut ,,la viaţă”, ci rămâne în acea ,,moarte” din care alţii au fost izbăviţi.