3:12 nu cum a fost Cain, care era de la cel rău, şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite.
Cain. Aici este singurul loc din epistola aceasta unde se face referire directă la un incident din Vechiul Testament. Ioan îl prezintă pe Cain ca un exemplu concludent în privinţa lipsei de iubire frăţească. Se poate observa că istoricitate uciderii lui Abel de către Cain nu este pusă la îndoială: apostolul acceptă că relatarea din Genesa este autentică şi analizează cauzele faptei lui Cain (vezi comentariul de la Genesa 4,8–15).
De la cel rău. Cain a dovedit că este un fiu al diavolului, la fel cum un creştin poate dovedi că este copilul lui Dumnezeu (vezi comentariul de la v. 10). A ucis. Gr. sphazo, ,,a omorî”, ,,a măcelări”, ,,a sacrifica”. Cuvântul acesta apare în Noul
Testament numai aici şi în Apocalipsa (cap. 5,6; 6,4; etc).
Pentru ce? Literal, ,,din care pricină?” Cu întrebarea aceasta Ioan caută să-i stimuleze pe cititori să cerceteze motivele care au stat în spatele uciderii lui Abel de către Cain şi introduce o explicaţie a urii pe care lumea o manifestă faţă de creştin (v. 13).
Faptele lui erau rele. Cuvintele acestea sunt un comentariu inspirat al scenei descrise în Genesa 4,1–15. Ioan priveşte dincolo de aparenţele evenimentului şi observă că adevărata cauză a urii şi a geloziei lui Cain faţă de Abel a fost contrastul dintre ,,faptele” celor lor (vezi comentariul de la Evrei 11,4). Faptele, care îşi au izvorul în gândurile oamenilor, arată caracterul, şi reiese că adevărata natură a lui Cain s-a dat pe faţă înainte de actul culminant al uciderii. Abel nu avea nici o greşeală care să scuze sau să explice fapta abominabilă a lui Cain. Ascultarea smerită faţă de Dumnezeu, de care a dat dovadă Abel, a trezit ura şi invidia fratelui său. Unica jignire pe care i-a adus-o Abel era neprihănirea lui. În conştiinţa sa Cain se simţea condamnat, şi s-a văzut pus faţă în faţă cu alegerea de a-şi recunoaşte păcatul sau de a-l ucide pe Abel, care-l făcea să fie conştient de păcătoşenia lui (PP 74). La fel s-a întâmplat şi cu liderii religioşi evrei atunci când l-au condamnat pe Isus la moarte.