3:10 Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.
Prin aceasta. Cu versetul acesta Ioan începe o nouă secţiune a epistolei sale (v. 10–18). El face această tranziţie treptat, vorbind despre ,,copiii lui Dumnezeu”, adică cei care sunt născuţi din Dumnezeu, despre care a vorbit deja de la cap. 2,29 până la 3,9. Acum el arată că aceşti copii ai lui Dumnezeu se vor iubi unii pe alţii, în timp ce aceia care aparţin diavolului vor îi vor urî pe fraţii lor.
Se cunosc. [,,Se dau pe faţă”, KJV]. Adică se dau pe faţă pentru oameni, deoarece Dumnezeu n-are nevoie să fie informat cu privire la caracterul propriilor Săi copii şi îi cunoaşte pe cei care nu-I aparţin.
Copiii lui Dumnezeu. Aici Ioan se referă la cei care au fost născuţi din Dumnezeu (vezi comentariul de la v. 9; compară cu cel de la Ioan 1,12). Copiii diavolului. Vezi comentariul de la v. 8.
Nu trăieşte în neprihănire. Aici Ioan afirmă opusul adevărului prezentat anterior: ,,oricine trăieşte în neprihănire este născut din El” (vezi cap. 2,29). Dacă afirmativul este adevărat, atunci şi negativul este. Nu există teren neutru în comportament: acela care ,,nu trăieşte în neprihănire” face răul şi prin aceasta demonstrează că nu este ,,din Dumnezeu”, ci în comportamentul său se lasă condus de diavol.
Nu iubeşte. Învăţătorii gnostici (vezi Introducerea, tema) se credeau aleşi, dar nu manifestau iubire faţă de semenii lor. Ioan arată acum că adevăratul creştin nu poate să nu-şi iubească fratele.