2:9 Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este încă în întuneric până acum.
Cine zice. Vezi comentariul de la v. 4. Se pare că Ioan face din nou referire la învăţăturile eretice, ca de pildă cele ale gnosticilor. El a pus deja în antiteză lumina cu întunericul (cap. 1,5–7; 2,8) şi adevărul cu minciuna (cap. 1,8–10; 2,4). Acum el se ocupă de iubire şi de ură (cap. 2,9–11).
În lumină. Starea celor care sunt cu adevărat ,,în lumină” este prezentată în cap. 1,5–7 (vezi comentariul de acolo).
Urăşte. Nu se spune nimic cu privire la măsura acestei uri. Ea poate fi o stare pasivă, de ,,neiubire”, o antipatie activă sau o ură crâncenă, care caută să-i facă rău persoanei urâte. Cea mai slabă urmă de ură e suficientă pentru a dovedi că inima nu-i aparţine cu totul Dumnezeului iubirii (Matei 5,21.22; MB 55–58).
Fratele. Cu excepţia cazului în care denumeşte legătura de familie, în scrierile ioanine cuvântul ,,frate” se referă de obicei la un membru al bisericii creştine. Deşi a urî pe cineva înseamnă a fi în întuneric, Ioan este preocupat în mod special de legăturile dintre creştini.
Întuneric. Vezi comentariul de la cap. 1,5. Cel care pretinde că are lumina spirituală, dar îl urăşte pe fratele său de credinţă, demonstrează clar că trăieşte în întuneric spiritual ,,până acum”, adică până în momentul când îşi exprimă falsa pretenţie.