2:28 Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală, şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El.
Şi acum. Cuvintele acestea marchează concluzia primei părţi a epistolei şi nu sunt o referire aparte la momentul istoric în care scria Ioan. Ajungând la apogeul raţionamentului său, pe temeiul celor scrise în v. 18–27, Ioan face un apel solemn la cititori.
Copilaşilor. Gr. teknia (vezi comentariul de la v. 1).
Rămâneţi în El. Adică în Hristos. Acesta este un sfat direct de a lua hotărârea recomandată în v. 27, în vederea aşteptatei reveniri a lui Isus (vezi comentariul de la v. 18). Numai cei care rămân în Hristos vor fi pregătiţi să-L întâmpine la venirea Lui (compară cu Matei 24,13; Ioan 15,6).
Când se va arăta El. Dovezile textuale favorizează exprimarea ,,dacă Se va arăta”. Nu se dă de înţeles nici o incertitudine (compară cu expresiile ,,dacă voi fi înălţat”, KJV, şi ,,dacă ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc”, KJV, din Ioan 12,32; 14,3). În altă parte, Ioan subliniază realitatea revenirii lui Hristos (vezi 1 Ioan 3,2; compară cu Ioan 14,1–3; 21,22; Apocalipsa 1,7; 22,12.20), dar recunoaşte incertitudinea cu privire la timpul arătării Sale (vezi comentariul de la Matei 24,36–44).
Îndrăzneală. [,,Încredere”, KJV]. Gr. parresia, original, ,,libertate de vorbire”, de unde ,,îndrăzneală” (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 4,13), folosit de Ioan de 13 de ori din cele 31 de ocazii în care apare în Noul Testament. Aici este vorba de o persoană căreia, deoarece a rămas statornică în Hristos, nu îi este teamă să se întâlnească cu El la venirea Sa. Cei care îşi petrec viaţa cu Domnul lor, Îl vor saluta la venirea Lui (compară cu Isaia 25,9). Păcătoşii pocăiţi Îl vor întâmpina având asigurarea că sunt copiii lui Dumnezeu.
La venirea Lui. Gr. parousia (vezi comentariul de la Matei 24,3), folosit numai aici de către Ioan, dar întâlnit adesea în scrierile lui Pavel (1 Corinteni 15,23; Filipeni 1,26; 1 Tesaloniceni 2,19; etc.), Matei (Matei 24,3.27.37.39), Iacov (Iacov 5,7.8) şi Petru (2 Petru 1,16; 3,4.12).
De ruşine. Ioan îşi accentuează din nou ideea prin reluarea declaraţiei, dar la negativ (vezi cap. 1,5.6.8; 2,4.27; etc). Făcând aşa, el scoate în evidenţă atitudinea celor care nu s-au pregătit să-L întâmpine pe Domnul lor. Ei vor fi umpluţi de ruşine când vor Îl vor întâlni pe Cel pe care L-au dispreţuit şi L-au lepădat. Se vor ruşina de felul cum L-au tratat pe Mântuitorul şi de viaţa lor păcătoasă. Vor recunoaşte că vina pentru pierderea vieţii veşnice le aparţine în totalitate (vezi comentariul de la Apocalipsa 6,15–17). Dar cei care rămân în Hristos pot privi înainte cu bucurie spre venirea Sa.