2:18 Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.
Copilaşilor. Gr. paidia (vezi comentariul de la v. 13 şi de la v. 1).
Ceasul de pe urmă. [,,Timpul de pe urmă”, KJV]. Literal, ,,un ultim ceas”. În originalul grecesc substantivul nu este articulat hotărât, ceea ce subliniază calitatea şi, la fel ca aici, poate să arate unicitatea unui eveniment. Ioan vorbeşte despre unul şi singurul ,,ceas de pe urmă”.
Pomenirea acestui ceas final urmează natural după ideea din v. 17. Punerea în discuţie a naturii trecătoare a ,,lumii şi a poftei ei” îl aduce pe cititor faţă în faţă cu ideea sfârşitului celor pământeşti, cu sosirea ,,ceasului de pe urmă” şi cu arătarea Mântuitorului (v. 28; vezi cap. 3,2).
Implicaţia cuvintelor apostolului trebuie studiată în legătură cu împrejurările în care au fost scrise. Autorul trăise cu Isus, auzise despre revenirea Lui din propria Sa gură. Acum, fiind bătrân, trăia în mijlocul frământărilor politice şi sociale ale lumii, şi era firesc ca în mintea lui să existe nădejdea de a vedea cu ochii săi revenirea Domnului. El dorea să împărtăşească nădejdea aceasta cu alţii. Toate celelalte evenimente aveau o importanţă secundară în comparaţie cu perspectiva mult doritei reîntâlniri. Compară cu Ioan 14,1–3; 1 Tesaloniceni 4,16.17.
Ar trebui reţinut faptul că preocuparea principală a scriitorilor Bibliei era spirituală şi nu cronologică, că ei căutau să-i pregătească pe credincioşi pentru a-L întâmpina pe Isus, nu să le ofere date cronologice cu privire la zilele de pe urmă (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 1,6.7). Solia lui Ioan era importantă pentru că îi încuraja pe fraţii săi de credinţă să trăiască în aşteptarea apropiatei reveniri a lui Hristos. Ea îi stimula să trăiască, aşa cum ar trebui să o facă toţi creştinii, ca şi cum fiecare zi ar fi fost cea din urmă zi a vieţii lor. Declaraţia solemnă: ,,Este ceasul de pe urmă” trebuia să-i îndemne pe credincioşi la o mărturisire mai fierbinte, prin care avea să fie grăbită a doua venire a lui Hristos. Vezi Nota Suplimentară de la Romani 13; vezi comentariul de la Matei 24,34; Romani 13,11; 2 Petru 3,12; Apocalipsa 1,1.
Aţi auzit. Şi anume, fie de la Ioan, fie de la alţi învăţători creştini. Credincioşii fuseseră bine instruiţi cu privire la evenimentele ultimelor zile (vezi comentariul de la 2 Tesaloniceni 2,3).
Are să vină. Literal, ,,vine” sau ,,e gata să vină” (vezi comentariul de la Ioan 14,3). Forma verbului accentuează certitudinea evenimentului, care era încă în viitor atunci când credincioşii auziseră pentru prima dată despre el. Ioan explică mai departe că, în momentul în care scria el, profeţia cu privire la antihristul care avea să vină era în curs de împlinire.
Anticrist. Literal, ,,antihristul”. De asemenea se pot cita dovezi textuale importante pentru omiterea articolului. Cuvântul ,,antihrist” este o transliterare a grecescului antichristos, alcătuit din anti, ,,împotriva” sau ,,în loc de”, şi christos, ,,Hristos”. Deci cuvântul ar putea face referire la cineva care se opune lui Hristos sau pretinde să ia locul lui Hristos sau le face pe amândouă. Titlul de vice-Hristos sau vicar al lui Hristos oferă un înţeles similar atunci când e folosit de cineva care pretinde în mod fals că este învestit cu autoritatea lui Hristos.
Termenul ,,antihrist” este folosit în Noul Testament numai de apostolul Ioan (aici şi la 1 Ioan 2,22; 4,3; 2 Ioan 7), dar nu oferă o cheie precisă pentru identificarea vreunei persoane sau organizaţii specifice. El presupune că cititorii îl cunosc deja pe ,,antihrist”, că îi aşteaptă venirea şi că ei consideră că apariţia lui arată apropierea zilelor de pe urmă. Fără îndoială că Ioan se gândea la erezii cum ar fi docetismul şi cerintianismul, forme ale gnosticismului (vezi Vol. VI, pp. 54–58; Vol. VII, pp. 625, 626; vezi comentariul de la 1 Ioan 2,22; 2 Ioan 7).
E bine să ne amintim că primul ,,antihrist” a fost Satana, care I s-a împotrivit lui Hristos prin diferiţi agenţi umani. Cu multe veacuri înainte ca omul să fi fost creat, Satana a încercat să ia locul lui Hristos (vezi comentariul de la Isaia 14,12–14; Ezechiel 28,12.13) şi de atunci a fost neîncetat sursa oricărei opoziţii faţă de Dumnezeu şi faţă de Fiul Său, Isus Hristos (vezi comentariul de la 2 Tesaloniceni 2,8.9).
S-au ridicat. [,,Sunt”, KJV]. Literal, ,,au ajuns să fie” sau ,,s-au ridicat”.
Mulţi anticrişti. Pluralul arată că Ioan nu avea în minte o anumită manifestare, ci considera că toţi împotrivitorii eretici ai adevărului sunt ,,anticrişti”. Deşi creştinismul era încă la început, diferite învăţături mincinoase câştigaseră deja teren şi pătrundeau în tânăra biserică (vezi Vol. VI, pp. 52–59).
Prin aceasta cunoaştem. [,,Prin aceasta cunoaşteţi”, KJV]. Oricât de lamentabilă ar fi apostazia, Ioan o vede ca pe un semn al apropierii sfârşitului şi îi avertizează pe cititori cu privire la ea.