2:17 Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac.
Lumea. Vezi comentariul de la v. 15. Se pare că aici acest cuvânt se referă la principiile care se opun lui Dumnezeu şi care dau naştere la poftele despre care se vorbeşte în v. 16.
Trece. Sau ,,acum trece” (vezi comentariul de la v. 8). Ioan le reaminteşte cititorilor că ceea ce omul iubeşte este trecător. Poate că acum multe dintre el par trainice şi importante, dar toate se vor sfârşi. De aceea, ce avem de câştigat dacă le poftim şi le iubim?
Cine face. Vezi comentariul de la Matei 7,21. Cel care împlineşte voia lui Dumnezeu o aplică la viaţă sa de fiecare zi, în contrast cu omul care nu vrea să ştie de Dumnezeu şi preferă înşelăciunea acestei lumi.
Rămâne. Gr. meno (vezi comentariul de la v. 6).
În veac. Gr. eis ton aiona (vezi comentariul de la Matei 13,39; Apocalipsa 14,11). Apostolul accentuează contrastul dintre viaţa trecătoare a celui care iubeşte lumea şi experienţa statornică a celui care face voia lui Dumnezeu. Moartea poate să-l ia pe neaşteptate pe creştinul credincios, dar el are asigurarea vieţii veşnice şi în felul acesta se poate spune că ,,rămâne în veac” (vezi Ioan 10,28; 11,26).
Cel care iubeşte lumea iubeşte ceea ce este trecător, lucrurile care au devenit una cu moartea şi păcatul, astfel încât trebuie să piară împreună cu ele. O dată cu trecerea lumii şi a păcătoşeniei ei, va trece şi cel care iubeşte păcatul, dar cel care-şi leagă inima de veşnicul Dumnezeu, de împărăţia Lui eternă şi de principiile neprihănirii care aparţin acesteia şi sunt, de asemenea, veşnice, ,,rămâne în veac”.