2:16 Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.
Căci. Sau ,,pentru că” (vezi comentariul de la v. 12). Acum Ioan expune motivul afirmaţiei sale categorice din v. 15.
Pofta. Gr. epithumia, ,,dorinţă”, ,,poftă”, ,,dor” (vezi comentariul de la Matei 5,28; Ioan 8,44; Romani 7,7).
Firii pământeşti. [,,Cărnii”, KJV]. Este vorba de natura senzuală a omului, în care ,,nimic bun nu locuieşte” şi care pofteşte ce e rău (Romani 7,18, compară cu Romani 8,1). Pofta firii pământeşti este dorinţa de a face răul.
Ioan nu vorbeşte despre corp, despre care mai târziu gnosticii au pretins că e în sine rău. Scriitorii Noului Testament consideră că trupul uman are capacitatea atât pentru bine şi cât şi pentru rău şi astfel trebuie supus răscumpărării oferite de Hristos (Romani 12,1; 1 Corinteni 6,15; Filipeni 1,20; 3,21). Expresia ,,pofta firii pământeşti” înseamnă îndemnul puternic de a satisface acele dorinţe contrare voii lui Dumnezeu. Apostolul nu-i acuza pe cititorii săi de păcate grave, ci îi avertiza cu privire la vrăjmăşia care există între Dumnezeu şi toate formele păcatului. El avea încredere că avertizarea îi va ajuta să scape de cursele păcatului.
Pofta ochilor. Dacă ,,pofta firii pământeşti” se aplică mai ales la păcatele care îşi au originea în trup, atunci ,,pofta ochilor” se poate referi la plăcerile mintale, stimulate prin vedere. Majoritatea plăcerilor păcătoase sunt experimentate prin ochi (vezi comentariul de la Matei 5,27.28). Mulţi din cei care neagă categoric orice intenţie de a se lăsa pradă păcatului, sunt dornici să citească despre păcat, să-l studieze într-un tablou sau să-l urmărească proiectat pe un ecran. Aici se aplică cele scrise în 1 Corinteni 10,12: ,,Cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă” (vezi comentariul de la Genesa 3,6). S-ar putea ca Ioan să fie gândit la spectacolele de sporturi dure din arena romană, unde oamenii luptau până la moarte unii cu alţii sau cu animalele sălbatice. Aceste spectacole trezeau aceeaşi curiozitate morbidă pe care o trezesc sporturile brutale de azi.
Lăudăroşia. [,,Mândria”, KJV]. Gr. alazoneia, ,,slavă deşartă”, ,,lăudăroşie”, ,,etalare” (vezi comentariul de la Iacov 4,16).
Vieţii. Gr. bios, aici, ,,fel de viaţă” (vezi Romani 6,1). Expresia ,,lăudăroşia vieţii” implică satisfacerea cu bogăţiile acestei lumi, atitudinea de a pune cele materiale în locul celor spirituale. Fiecare om, mai mult sau mai puţin, este înclinat spre o astfel de laudă şi trebuie să se ferească de ea. Unii se mândresc foarte tare cu ceea ce fac, alţii cu ceea ce au, cu frumuseţea sau cu copiii lor.
De la Tatăl. Nici pofta, nici mândria despre care tocmai a vorbit Ioan nu vin de la Tatăl. Ambele însuşiri indezirabile şi-au avut obârşia în Satana (compară cu Ioan 8,44). Din lume. Din această cauză sunt în vrăjmăşie cu Dumnezeu (vezi comentariul de la v. 15).