2:15 Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.
Nu iubiţi. După ce şi-a prezentat motivele pentru care le scrie şi pentru care se aşteaptă ca ei să ia aminte la sfatul său, Ioan începe să-i avertizeze pe cei tineri cu privire la lucrurile pe care trebuie să le evite. El face lucrul acesta direct, fără echivoc, folosind prezentul imperativ al verbului ,,a iubi” (agapao; vezi comentariul de la Matei 5,34; Ioan 21,15). Avertizarea sa poate suna astfel: ,,nu mai iubiţi” sau ,,nu mă continuaţi să iubiţi”.
Lumea. Gr. kosmos, ,,lumea”, considerată ca un aranjament de lucruri sau de oameni (vezi comentariul de la Matei 4,8; Ioan 1,9). În Noul Testament kosmos îi reprezintă adesea pe oamenii neevlavioşi, străini şi vrăjmaşi lui Dumnezeu, sau preocupările lumeşti care îi îndepărtează de El. Ioan foloseşte cuvântul kosmos de peste 100 de ori în scrierile sale, mai mult decât oricare alt autor. În cele mai multe cazuri el descrie lumea ca fiind străină şi ostilă lui Dumnezeu, în opoziţie cu împărăţia Sa. Acest sens dat cuvântului poate reflecta preocuparea pentru învăţăturile mincinoase care mai târziu s-au dezvoltat în gnosticism, cu dualismul lui şi credinţa lui în lupta dintre întuneric şi lumină, dintre materie şi spirit, dintre Demiurg şi adevăratul Dumnezeu (vezi Vol. VI, pp. 54–57).
Aşadar, când îi îndeamnă pe cititori să nu iubească lumea, Ioan nu se gândeşte la pământ, aşa cum a ieşit din mâna Creatorului, ci la lucrurile pământeşti, însufleţite şi neînsufleţite, pe care Satana le-a făcut să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Apostolul ştie cât de atrăgătoare pot să apară acestea şi îi îndeamnă pe creştini să se ferească de ele şi să reziste în faţa puterii lor seducătoare. Ura faţă de lumea păcatului nu-l va opri pe creştin să încerce să-l ajute pe păcătos; ci mai degrabă îl va face în stare să iubească mai eficient victima păcatului. Dumnezeu Însuşi este exemplul nostru în privinţa aceasta (Ioan 3,16).
Lucrurile. Adică elementele separate care, puse laolaltă, alcătuiesc kosmosul. Lucrurile care nu au o bună întrebuinţare trebuie să fie evitate cu totul şi multe lucruri bune în ele însele pot să-l separe pe om de Dumnezeu. Case şi pământuri, îmbrăcăminte şi mobilă, rude şi prieteni nu sunt rele în ele însele. Dar când oricare din ele devine preocuparea de bază, în detrimentul vieţii spirituale, atunci ia locul lui Dumnezeu şi devine un idol (vezi comentariul de la Matei 10,37; Luca 13,26). Cu siguranţă că Eul este întotdeauna cel care îl desparte pe om de Dumnezeu.
Dacă iubeşte cineva. Apostolul face din nou o afirmaţie condiţională, deşi, fără îndoială, cunoştea pe mulţi care în inima lor iubeau lumea (vezi comentariul de la cap. 1,6). Cei care îngăduie ca afecţiunilor lor să se îndrepte către interese opuse voinţei lui Dumnezeu, nu-L iubesc cu adevărat. Creştinul nu poate servi sau iubi şi pe Dumnezeu şi pe Mamona (vezi comentariul de la Matei 6,24).
Dragostea Tatălui. Pot fi citate dovezi textuale pentru formularea ,,dragostea lui Dumnezeu”. Dacă este acceptată exprimarea din KJV (şi din traducerea Cornilescu), atunci acesta este singurul loc în care apar în Biblie cuvintele ,,dragostea Tatălui”. Este vorba de iubirea credinciosului pentru Tatăl său ceresc, nu de iubirea Tatălui pentru copiii Săi de pe pământ (vezi comentariul de la v. 5, vezi şi comentariul de la Romani 5,5; 2 Tesaloniceni 3,5). Chiar şi atunci când permitem iubirii de lume să pătrundă în inimile noastre, Dumnezeu încă ne mai iubeşte, deoarece El ne-a iubit înainte ca noi să fi gândit vreodată să ne pocăim şi înainte ca să-L fi slujit în vreun fel (Romani 5,8).