1:8 Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.
Dacă zicem. Vezi comentariul de la v. 6.
N-avem păcat. Ioan nu declară că ar fi fost unii care pretindeau în public că erau desăvârşiţi sau că aceste cuvinte erau păstrate în inimă, dar îşi dă seama de existenţa acestei pretenţii şi-i arată primejdia. Folosirea verbului la timpul prezent arată că aceste persoane care se încredeau în propriile lor merite pretindeau că au o neprihănire prezentă şi continuă, la care de fapt nu ajunseseră. Ei nu negau că păcătuiseră în trecut, dar acum. literal, ei spuneau: ,,Păcat noi nu avem”. În privinţa aceasta, ei sunt în contrast cu adevăraţii neprihăniţi, care-şi recunosc păcătoşenia şi nevoia de a fi curăţiţi (v. 7). Numai Hristos putea pretinde că nu are păcat (vezi v. 7). În ce priveşte cuvântul ,,păcat”, vezi comentariul de la cap. 3, 4.
Ne înşelăm singuri. Vezi comentariul de la Matei 18,22. Deoarece ne înşelăm singuri, nu putem arunca vina asupra nimănui altcuiva. Întrucât pretenţia de a fi fără păcat este înălţare de sine, o înviere a omului vechi, prin ea cei care se înşelă singuri se contrazic pe ei înşişi. Nevoind să-şi recunoască propria păcătoşenie, inima omului, înşelătoare, inventează metode nenumărate pentru a-şi apăra nevinovăţia. Numai puterea Cuvântului lui Dumnezeu poate da la iveală adevărata stare a inimii, şi asta doar atunci când mintea este dispusă să primească revelaţia (Ieremia 17,9; Evrei 4,12).
Adevărul nu este în noi. Vezi comentariul de la v. 6. Scriitorul aşază din nou după o afirmaţie opusul ei negativ (compară cu v. 5, 6). Cel care respinge intenţionat ceea ce este drept şi acceptă un neadevăr, mai ales un neadevăr care-l face să se simtă superior altora şi independent de Mântuitorul, nu poate fi niciodată sigur că va mai fi vreodată dispus sau în stare să discearnă între bine şi rău (vezi comentariul de la Matei 12,31). Dacă nu are loc o pocăinţă imediată, smerită, în urma descoperirii luminii adevărului, un astfel de suflet va porni curând pe un drum greşit, pe o cărare care poate să se sfârşească numai în osândă şi moarte. Oricât de profundă poate fi cunoaşterea altor aspecte ale adevărului, o greşeală comisă în această privinţă va face fără folos orice altă cunoştinţă.