1:1 Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii,
Ce era. Aceste cuvinte cu care începe epistola pot fi interpretate în două moduri, deoarece pronumele tradus ,,ce” (ho) este neutru şi se poate referi fie la: (1) mărturia cu privire la descoperirea Cuvântului vieţii, fie la (2) Cuvântul vieţii, Hristos Însuşi. Înţelesul pe care îl urmăreşte Ioan face ca a doua interpretare să fie mai probabilă (compară cu Ioan 4,22; 6,37, unde pronumele neutre se referă la persoane). În ce priveşte verbul ,,era” (en), vezi comentariul de la Ioan 1,1.
Vezi harta cu evenimentele care au condus la scrierea evangheliei, epistolelor şi apocalipsei lui Ioan
De la început. Ioan îşi începe Evanghelia cu ,,la început”, dar la începutul primei sale epistole foloseşte cuvintele ,,de la început”. Deosebirea este semnificativă. În Evanghelie el subliniază că în momentul ,,începutului” Cuvântul era deja existent; aici el se mulţumească să stabilească faptul că El, Cuvântul, a existat continuu ,,de la început”. Evanghelia priveşte la început şi înainte de acesta; epistola priveşte la început şi după acesta. Este posibilă şi o interpretare mai restrictivă, aplicând expresia la începutul erei creştine (vezi comentariul de la cap. 2,7), dar comparaţia cu Ioan 1,1–3 nu prea susţine o asemenea părere. În ce priveşte cuvântul ,,început”, vezi comentariul de la Ioan 1,1.
Ce am auzit. Declarând că este gata să scrie cu privire la Cel pe care el şi tovarăşii lui de slujbă Îl auziseră, Ioan contestă învăţăturile celor care tăgăduiesc realitatea întrupării. În felul acesta, el stabileşte temeiul autorităţii sale şi al apelului său către cititori. Cine se poate îndoi de faptul că în mintea sa trebuie să fi fost amintiri de neuitat când se gândea la mult iubita voce pe care o ascultase atât de atent, cu multă vreme în urmă, în Palestina! Subiectul ,,noi” (în limba română este inclus în desinenţa verbului) din aceste versete introductive poate fi interpretat editorial sau ca o referire la Ioan şi la colaboratorii săi (vezi comentariul de la cap. 4,6). Verbul la perfect compus, ,,am auzit”, sugerează că păstra încă în inimă aceste amintiri.
Ce am văzut. Comentariul de mai sus, la ,,ce am auzit”, se aplică şi aici. Verbul tradus ,,am văzut” (horao) înseamnă văzul propriu-zis. Ca să nu existe vreo îndoială cu privire la realitatea experienţei sale, scriitorul adaugă cuvintele ,,cu ochii noştri”. Astfel nu lasă nici o urmă de îndoială cu privire la faptul că a văzut ,,Cuvântul”.
Ce am privit. Gr. theaomai, ,,a privi atent”, ,,a vedea”, acelaşi verb tradus ,,privit” în Ioan 1,14, unde chestiunea este aceeaşi – a privi Cuvântul întrupat. Aici însă forma verbului arată o acţiune încheiată, nu o acţiune trecută ale cărei rezultate continuă în prezent, ca în Ioan 1,14. E natural să interpretăm cuvintele acestea şi următoarele ca o referire la faptul că apostolii au fost martori ai vieţii pământeşti a lui Hristos.
Am pipăit cu mâinile. Gr. pselaphao, ,,a căuta pe bâjbâite”, ,,a pipăi”, ,,a cerceta îndeaproape”, ,,a atinge cu mâna”, de la psao, ,,a atinge” (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 17,27). Acelaşi verb apare şi la Luca 24,39 (vezi comentariul de acolo), unde Isus L-a invitat pe Toma să-L atingă. S-ar putea ca Ioan să se refere mai ales la evenimentul acesta şi probabil la altele asemănătoare. E greu de imaginat o modalitate mai clară de a afirma că scriitorul şi tovarăşii săi avuseseră ocazia să cunoască personal Cuvântul făcut trup şi de a respinge astfel diferitele erezii cu privire la viaţa de pe pământ a lui Hristos (vezi pp. 625, 626).
Cu privire la cuvântul. Mai bine ,,cu privire la Cuvânt”. Apostolul nu pretinde să se ocupe de toate aspectele Cuvântului, dar în epistola sa vorbeşte (v. 3) despre adevărurile aflate din contactul personal (v. 1–3) cu Cuvântul. În ce priveşte ,,Cuvântul” (ho logos), vezi comentariul de la Ioan 1,1. Folosirea ,,Cuvântului” (logos) cu referire la Isus Hristos e specifică pentru a patra Evanghelie (Ioan 1,1.14), epistola aceasta şi Apocalipsa (Apocalipsa 19,13), venind în sprijinul ideii că aceste trei cărţi sunt scrise de acelaşi autor.
Vieţii. Poate fi vorba de Cuvântul care se ocupă de viaţă sau de Cuvântul care dă viaţă, ambele interpretări fiind valabile pentru Mântuitorul.