Printable Mode1 Ioan, 1
|
1:1 Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii, Ce era. Aceste cuvinte cu care începe epistola pot fi interpretate în două moduri, deoarece pronumele tradus ,,ce” (ho) este neutru şi se poate referi fie la: (1) mărturia cu privire la descoperirea Cuvântului vieţii, fie la (2) Cuvântul vieţii, Hristos Însuşi. Înţelesul pe care îl urmăreşte Ioan face ca a doua interpretare să fie mai probabilă (compară cu Ioan 4,22; 6,37, unde pronumele neutre se referă la persoane). În ce priveşte verbul ,,era” (en), vezi comentariul de la Ioan 1,1. Vezi harta cu evenimentele care au condus la scrierea evangheliei, epistolelor şi apocalipsei lui Ioan De la început. Ioan îşi începe Evanghelia cu ,,la început”, dar la începutul primei sale epistole foloseşte cuvintele ,,de la început”. Deosebirea este semnificativă. În Evanghelie el subliniază că în momentul ,,începutului” Cuvântul era deja existent; aici el se mulţumească să stabilească faptul că El, Cuvântul, a existat continuu ,,de la început”. Evanghelia priveşte la început şi înainte de acesta; epistola priveşte la început şi după acesta. Este posibilă şi o interpretare mai restrictivă, aplicând expresia la începutul erei creştine (vezi comentariul de la cap. 2,7), dar comparaţia cu Ioan 1,1–3 nu prea susţine o asemenea părere. În ce priveşte cuvântul ,,început”, vezi comentariul de la Ioan 1,1. Ce am auzit. Declarând că este gata să scrie cu privire la Cel pe care el şi tovarăşii lui de slujbă Îl auziseră, Ioan contestă învăţăturile celor care tăgăduiesc realitatea întrupării. În felul acesta, el stabileşte temeiul autorităţii sale şi al apelului său către cititori. Cine se poate îndoi de faptul că în mintea sa trebuie să fi fost amintiri de neuitat când se gândea la mult iubita voce pe care o ascultase atât de atent, cu multă vreme în urmă, în Palestina! Subiectul ,,noi” (în limba română este inclus în desinenţa verbului) din aceste versete introductive poate fi interpretat editorial sau ca o referire la Ioan şi la colaboratorii săi (vezi comentariul de la cap. 4,6). Verbul la perfect compus, ,,am auzit”, sugerează că păstra încă în inimă aceste amintiri. Ce am văzut. Comentariul de mai sus, la ,,ce am auzit”, se aplică şi aici. Verbul tradus ,,am văzut” (horao) înseamnă văzul propriu-zis. Ca să nu existe vreo îndoială cu privire la realitatea experienţei sale, scriitorul adaugă cuvintele ,,cu ochii noştri”. Astfel nu lasă nici o urmă de îndoială cu privire la faptul că a văzut ,,Cuvântul”. Ce am privit. Gr. theaomai, ,,a privi atent”, ,,a vedea”, acelaşi verb tradus ,,privit” în Ioan 1,14, unde chestiunea este aceeaşi – a privi Cuvântul întrupat. Aici însă forma verbului arată o acţiune încheiată, nu o acţiune trecută ale cărei rezultate continuă în prezent, ca în Ioan 1,14. E natural să interpretăm cuvintele acestea şi următoarele ca o referire la faptul că apostolii au fost martori ai vieţii pământeşti a lui Hristos. Am pipăit cu mâinile. Gr. pselaphao, ,,a căuta pe bâjbâite”, ,,a pipăi”, ,,a cerceta îndeaproape”, ,,a atinge cu mâna”, de la psao, ,,a atinge” (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 17,27). Acelaşi verb apare şi la Luca 24,39 (vezi comentariul de acolo), unde Isus L-a invitat pe Toma să-L atingă. S-ar putea ca Ioan să se refere mai ales la evenimentul acesta şi probabil la altele asemănătoare. E greu de imaginat o modalitate mai clară de a afirma că scriitorul şi tovarăşii săi avuseseră ocazia să cunoască personal Cuvântul făcut trup şi de a respinge astfel diferitele erezii cu privire la viaţa de pe pământ a lui Hristos (vezi pp. 625, 626). Cu privire la cuvântul. Mai bine ,,cu privire la Cuvânt”. Apostolul nu pretinde să se ocupe de toate aspectele Cuvântului, dar în epistola sa vorbeşte (v. 3) despre adevărurile aflate din contactul personal (v. 1–3) cu Cuvântul. În ce priveşte ,,Cuvântul” (ho logos), vezi comentariul de la Ioan 1,1. Folosirea ,,Cuvântului” (logos) cu referire la Isus Hristos e specifică pentru a patra Evanghelie (Ioan 1,1.14), epistola aceasta şi Apocalipsa (Apocalipsa 19,13), venind în sprijinul ideii că aceste trei cărţi sunt scrise de acelaşi autor. Vieţii. Poate fi vorba de Cuvântul care se ocupă de viaţă sau de Cuvântul care dă viaţă, ambele interpretări fiind valabile pentru Mântuitorul. 1:2 pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată; Pentru că viaţa. Mai degrabă ,,şi viaţa”. Cuvântul ,,viaţa” din v. 1 oferă o bază pentru o discuţie aprofundată asupra lui în v. 2, care e parantetic, fiind o digresiune de la firul ideii. Construcţia propoziţiei din v. 1–3 e complicată, terminarea ideii fiind în suspensie până la v. 3, unde scriitorul reia argumentaţia cu o concluzie cuprinzătoare: ,,viaţa” se referă în primul rând la acel aspect al fiinţei lui Hristos care a fost descoperit în întruparea Lui, nu la preexistenţa Lui. A fost arătată. [,,A fost manifestată”, KJV]. Gr. phaneroo, ,,a face cunoscut”, ,,a face vizibil”, ,,a manifesta”, ,,a arăta”. Ioan foloseşte des cuvântul phaneroo (de nouă ori în Evanghelie şi de şase ori în epistolă). Această manifestare a vieţii corespunde expresiei ,,Cuvântul S-a făcut trup” din Ioan 1,14 şi se referă la întrupare, vizibilă pentru locuitorii de pe pământ, care au privit slava ei. În v. 1–3 apar câteva din cuvintele favorite ale lui Ioan, deşi KJV întunecă uneori identitatea cuvântului original. Arche, ,,început” apare de 23 de ori în scrierile ioanine; zoe ,,viaţă”, de 64 de ori; martureo, ,,a da mărturie”, de 47 de ori. Am văzut-o. Apostolul nu doar că văzuse şi auzise ,,cu privire la” Cuvântul vieţii (v. 1), dar prinsese şi înţelesul Lui, ca ,,viaţă” (vezi comentariul de la Ioan 1,4). Mărturisim. Ioan nu era mulţumit cu faptul că Îl privise pe Hristos; el se simţea constrâns să ,,mărturisească” despre ceea ce văzuse (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 1,8). Vă vestim. [,,Vă arătăm”, KJV]. Gr. apaggello, ,,a aduce veşti”, ,, proclama”, ,,a declara”. Acelaşi cuvânt apare şi în v. 3 [,,declarăm”, KJV]. Viaţa veşnică. [,,Acea viaţă veşnică”, KJV]. În scrierile lui Ioan cuvintele ,,viaţă” şi ,,veşnică” apar împreună de 23 de ori. El gândeşte în termenii veşniciei şi subliniază natura veşnică a prea iubitului său Domn şi a vieţii pe care speră că o va trăi alături de El (vezi comentariul de la Ioan 3,16). La Tatăl. [,,Cu Tatăl”, KJV]. Gr. pros ton patera (vezi comentariul de la ,,cu Dumnezeu”, din Ioan 1,1). Cuvântul pros, ,,cu”, exprimă apropierea Cuvântului de Tatăl şi în acelaşi timp arată clar că El este o Persoană diferită. Deşi Ioan nu L-a pomenit încă pe Domnul Isus pe nume, folosirea titlului ,,Tatăl” implică statutul de ,,Fiu” a Cuvântului şi pregăteşte calea pentru identificarea Cuvântului cu Isus Hristos în 1 Ioan 1,3. Ne-a fost arătată. Scriitorul este cuprins de uimire când înţelege privilegiul ce-i fusese acord, de a-L vedea pe Cel care fusese cu Tatăl din veşnicie. Splendoarea revelaţiei nu se diminuează niciodată în mintea lui Ioan. Dimpotrivă, rămâne în centrul viziunii lui spirituale (compară cu Ioan 1,14.18). 1:3 deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos. Ce am văzut. Cuvintele acestea sunt repetate retoric (v. 1, 2) pentru a accentua ideea şi pentru a recapitula cele spuse mai înainte. Ţinând cont de poziţia lui Ioan împotriva formelor primare de gnosticism (vezi pp. 625, 626), accentul pe care îl pune asupra cunoaşterii lui Isus nu este deloc exagerat. Vă vestim. [,,Vă declarăm”, KJV]. Vezi mai sus, la ,,vă vestim” (v. 2). Părtăşie. Gr. koinonia (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 2,42). Cuvântul sugerează reciprocitate în părtăşie, fie între părţi egale, cum ar fi între fraţi, fie între părţi inegale, cum ar fi între Dumnezeu şi noi (compară cu Faptele Apostolilor 2,42; 2 Corinteni 8,4; Galateni 2,9; Filipeni 2,1 etc.). În cazul acesta, apostolul doreşte ca cititorii să se bucure de aceleaşi binecuvântări spirituale de care se bucură el, printr-o cunoaştere a Tatălui şi a Fiului. Unul din obiectivele principale ale acestei epistole este ca şi alţii să aibă parte de această comuniune. Cuvântul ,,părtăşie” este unul din cuvintele cheie ale primului capitol. Cel care-L cunoaşte cu adevărat pe Hristos va dori întotdeauna ca şi alţii să aibă parte de această părtăşie binecuvântată. ,,Din momentul când un om vine la Hristos, se naşte în inima lui dorinţa de a face cunoscut şi altora ce Prieten scump a găsit el în Isus” (SC 78). Cei care lucrează în felul acesta vor contribui la răspunsul la rugăciunea Mântuitorului: ,,ca ei să fie una, cum şi Noi [Tatăl şi Fiul] suntem una” (Ioan 17,22). Părtăşia noastră. Literal, ,,părtăşia, [aceea care este a] noastră”, adică felul nostru de părtăşie, părtăşia care exista între Ioan şi Dumnezeu. Creştinul devine o verigă între cer şi pământ. Pe de o parte caută să-L cunoască pe Dumnezeu prin Hristos şi pe de altă parte îi ajută pe cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu, fiind astfel o verigă ce-i leagă pe Tatăl şi copiii Săi rătăciţi. Fiul Său, Isus Hristos. Aici Ioan Îl identifică pe Cuvânt cu Hristos. Numele dublu, ,,Isus Hristos”, arată că Ioan ia în consideraţie umanitatea şi divinitatea Fiului (vezi comentariul de la Matei 1,1; Filipeni 2,5; vezi şi comentariul de la 1 Ioan 3,23). Părtăşia cu Tatăl este posibilă numai prin Fiul, care este singurul calificat pentru a-L descoperi pe Dumnezeu oamenilor (vezi comentariul de la Ioan 1,18). 1:4 Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Vă. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru omiterea acestui cuvânt şi pentru folosirea, în limba greacă, a unei forme accentuate a subiectului. Aşadar exprimarea corectă ar fi: ,,şi noi scriem aceste lucruri”. Aceste lucruri. Şi anume conţinutul epistolei, incluzând ceea ce scrisese deja în v. 1–3 şi ceea ce intenţiona să scrie mai departe. Bucuria. Rezultatul natural al părtăşiei cu Hristos (vezi comentariul de la Romani 14,17). Voastră. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru folosirea cuvântului ,,noastră”. Dar contextul favorizează formularea din traducerea Cornilescu, deoarece este mai plauzibil că Ioan scrie pentru a le aduce bucurie cititorilor, nu sieşi. Deplină. Sau ,,împlinită”. Spunându-le ,,aceste lucruri” ucenicilor Săi, Isus invocase acelaşi motiv (Ioan 15,11) şi se poate că ucenicul iubit a repetat cuvintele Domnului său. Bucuria deplină este o temă frecventă în scrierile lui Ioan (Ioan 3,29; 15,11; 16,24; 17,13; 2 Ioan 12). Religia creştină este o religie a fericirii (vezi comentariul de la Ioan 15,11). Astfel se termină scurta introducere a epistolei. Ioan, care Îl cunoscuse personal pe Hristos, doreşte să împartă cu cititorii săi ceea ce cunoştea el, pentru ca ei să se bucure, ca şi el, de părtăşia cu Tatăl şi cu Fiul. Exprimându-şi această dorinţă dragă, el afirmă divinitatea, veşnicia şi întruparea – deci şi natura umană – a Fiului. El transmite această ştiinţă minunată printr-un limbaj simplu, dar accentuat, aşa încât creştinii din timpul său şi de astăzi să nu aibă nici o îndoială cu privire la temeiul credinţei creştine, nici cu privire la natura şi lucrarea lui Isus Hristos. În felul acesta, chiar nemenţionând erezia gnostică, el îi răspunde totuşi eficient. 1:5 Vestea, pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric. Am auzit-o de la El. [,,Am auzit de El”, KJV]. Mai degrabă ,,am auzit-o de la El”, adică de la Dumnezeu sau, posibil, de la Hristos. Ioan doreşte să explice că nu el a inventat sau a descoperit solia pe care era gata să le-o împărtăşească cititorilor, ci că o primise de la Domnul, fie direct de la Hristos, fie prin revelaţie. Propovăduim. [,,Declarăm”, KJV]. Gr. anaggello, ,,a vesti”, ,,a face cunoscut”, ,,a da la iveală”, un cuvânt diferit de cel folosit în v. 2 şi 3 (apaggello) pentru ,,a vesti”. Anaggello sugerează aducerea vieţii până la sau înapoi la cel care o primeşte, în timp ce apaggello scoate în evidenţă sursa informaţiei, adică de la cine vine. Dumnezeu este lumină. Faptul că în versiunea greacă substantivul ,,lumină” este nearticulat sugerează că ,,lumina” este un aspect, sau o calitate, a naturii lui Dumnezeu (vezi comentariul de la cap. 4,8). Compară cu Ioan 1,7–9, unde se sugerează că lumina este un atribut al lui Hristos. În Biblie lumina este strâns asociată cu Dumnezeu. La Creaţiune lumina a fost primul element adus la existenţă (Genesa 1,3). Manifestările divine sunt de obicei însoţite de o slavă de nedescris (Exodul 19,16–18; Deuteronom 33,2; Isaia 33,14; Habacuc 3,3–5; Evrei 12,29 etc.). Dumnezeu este descris ca ,,lumina … pe vecie” (Isaia 60,19.20) şi se spune că locuieşte ,,într-o lumină de care nu te poţi apropia” (1 Timotei 6,16). Aceste manifestări fizice sunt simbolice pentru curăţia morală şi sfinţenia desăvârşită a caracterului Său (vezi comentariu de la ,,slavă”, [doxa], Ioan 1,14; Romani 3,23; 1 Corinteni 11,7). Una dintre calităţile cele mai de seamă ale luminii este puterea de a împrăştia întunericul. Pe plan spiritual Dumnezeu dă pe faţă calitatea aceasta la gradul superlativ – întunericul păcatului nu poate să reziste în prezenţa Lui (Habacuc 1,13). În El nu este întuneric. Literal, ,,întuneric în El nu este, [întuneric] de nici un fel”. Dubla negaţie accentuează absenţa oricărei urme de întuneric în natura lui Dumnezeu. Îi este specific lui Ioan să facă o afirmaţie categorică, ca de exemplu, ,,Dumnezeu este lumină”, pentru ca apoi să o întărească printr-o negare a opusului (compară cu v. 6, 8; cap. 2,4; Ioan 1,3.20; 10,28). Declaraţia accentuată a lui Ioan se baza pe un motiv cât se poate de actual. Gnosticismul susţinea că binele şi răul erau elemente necesare unul altuia şi că ambele îşi aveau aceeaşi sursă divină – Dumnezeu. Dar dacă Dumnezeu este numai ,,lumină”, fără nici cea mai slabă urmă de întuneric, atunci gnosticismul (vezi Vol. VI, p. 55) învăţa ceva contrar naturii lui Dumnezeu şi trebuia să fie respins de cei care acceptau cuvintele apostolului. În scrierile lui Ioan, ,,întuneric” (skotos sau skotia) este în antiteză cu ,,lumina”, la fel cum în epistolele lui Pavel ,,păcatul” este opusul ,,neprihănirii” (vezi Romani 6,18.19), iar ,,firea” este opusul ,,Duhului” (cap. 8,1). Vezi Ioan 12,35.46; vezi Ioan 1,5; 8,12. 1:6 Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul. Dacă zicem. Pentru a câştiga atenţia celor care au nevoie de sfatul său, apostolul îşi îndulceşte mustrările subînţelese, făcându-le ipotetice (compară cu v. 8, 10; etc.) şi incluzându-se şi pe sine în ele. Fără îndoială că îşi dădea seama că mulţi pretindeau că au părtăşie cu Tatăl, dar nu trăiau potrivit cu voia Sa. Totuşi Ioan foloseşte un limbaj delicat, în speranţa de a nu da naştere la opoziţie în inima cititorilor. Avem părtăşie. Vezi v. 3. Pretenţia cuiva că are părtăşie cu Dumnezeu trebuie demonstrată prin rezultatele ei practice. Va fi o viaţă cu două aspecte – gând şi faptă, rugăciune şi lucrare (MH 512). A pune în practică prezenţa lui Dumnezeu înseamnă a fi întotdeauna conştient de faptul că, prin Duhul Său cel Sfânt, El este aproape de noi. Fiecare gând, fiecare cuvânt, fiecare faptă reflectă conştienţa prezenţei Sale şi a ochiului Său, care vede totul. Ajungem să-L iubim. Ştim că El ne-a iubit dintotdeauna şi suntem recunoscători pentru purtarea Lui de grijă (Psalmi 139,1–12; Ieremia 31,3). Tot atât de natural cum, în timp de primejdie, un copil se încrede în tatăl său şi îşi pune mâna în a lui, ţinând-o acolo chiar şi după ce pericolul a trecut, tot aşa copilul lui Dumnezeu umblă cu Tatăl său ceresc. Aşa este ,,părtăşia cu El”. Umblăm. Gr. peripateo (vezi comentariul de la Efeseni 2,2; Filipeni 3,17). Întuneric. Gr. skotos (vezi comentariul de la v. 5). La întuneric nu poate creşte nimic, cu excepţia unor forme inferioare de viaţă, care tind să facă întunericul şi mai respingător. În absenţa luminii dătătoare de viaţă lucrurile putrezesc repede. Ochii care se obişnuiesc cu întunericul pierd treptat capacitatea de a răspunde la lumină. La fel se întâmplă şi cu sufletul. Întunericul păcatului împiedică dezvoltarea spirituală, iar păcatul nutrit distruge discernământul spiritual. Totuşi oamenii sunt atât de lipiţi de păcat încât caută întunericul pentru ca să poată păcătui mai mult (Ioan 3,19.20). Minţim. Ioan scoate în evidenţă făţărnicia celor care mărturisesc că urmează calea luminii, dar de bunăvoie merg în întuneric. Întrucât Dumnezeu este lumină (v. 5), toţi cei care au părtăşie cu El trebuie de asemenea să umble în lumină. Prin urmare, este clar că toţi cei care pretind că sunt au părtăşie cu Tatăl şi totuşi umblă în întuneric, mint. Pretenţiile lor de a avea părtăşie cu Dumnezeu dovedesc că, cel puţin în parte, cunosc lumina, dar întunericul care-i înconjoară demonstrează că sunt ţinuţi la distanţă din cauza ignoranţei sau că în mod deliberat s-au îndepărtat şi s-au ascuns de ea. Nu trăim adevărul. Aceste cuvinte sunt încă o ilustraţie a obiceiului lui Ioan de a aşeza după a. o afirmaţie, ,,minţim”, opusul ei negativ, ,,nu trăim adevărul” (vezi v. 5). Ideea de a ,,trăi adevărul” îi este specifică lui Ioan (vezi comentariul de la Ioan 3,21; vezi şi comentariul de la cap. 8,32). În ce priveşte ,,adevărul” (aletheia), vezi comentariul de la Ioan 1,14. Pe lângă faptul că mint, cei care umblă în întuneric dau greş şi în a trăi adevărul. Păcatul îşi găseşte întâi loc în gând, în minte, iar de obicei gândul se traduce în fapte. Când activităţile zilnice încep să tăgăduiască mărturisirea făcută prin participarea la biserică, lipsa părtăşiei cu Dumnezeu este evidentă. Când religia încetează să fie b. o chestiune de şapte zile, Dumnezeu este exclus din viaţă, iar întunericul coboară. 1:7 Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat. Dar dacă umblăm. Propoziţia poate fi parafrazată: ,,Dacă, pe de altă parte, în loc să umblăm în întuneric, umblăm ... ” Ioan nu lasă turma în disperare, ci se îndreaptă spre aspectele pozitive ale vieţii de creştin, pentru a-i încuraja şi pentru a-şi exprima încrederea în ei. El Însuşi este în lumină. Dumnezeu este neîncetat înconjurat de lumina care radiază de la Sine. Cel mai bun lucru pe care îl poate face creştinul este să umble în razele luminii care vine de la Dumnezeu. După cum pe un drum întunecos şi necunoscut călătorul este călăuzit de lumină, tot aşa pe calea vieţii copilul lui Dumnezeu va urma lumina care vine de sus (2 Corinteni 4,6; Efeseni 5,8; vezi comentariul de la Proverbe 4,18). Unii cu alţii. [,,Unul cu altul”, KJV]. Dacă umblăm în lumină, umblăm cu Dumnezeu, de la care străluceşte lumina, şi avem părtăşie nu numai cu El, dar şi cu toţi ceilalţi care merg pe urmele Domnului. Slujind aceluiaşi Dumnezeu, crezând aceleaşi adevăruri, urmând aceleaşi porunci pe cărarea vieţii, nu se poate să nu fim uniţi. Cel mai mic semn de răutate manifestat între noi şi fraţii noştri ar trebui să ne facă să ne cercetăm comportamentul, pentru a fi sigur că nu ne abatem de la calea luminii (vezi comentariul de la cap. 4,20). Şi sângele. Ultima parte a versetului nu e nicidecum un gând care i-a venit lui Ioan mai la urmă, deoarece experienţa descrisă aici este strâns legată de umblarea ,,în lumină”. Recunoscând că şi cei care au părtăşie cu Dumnezeu vor continua să aibă nevoie de curăţire de păcat, Ioan îl asigură pe creştin că Dumnezeu a anticipat deja nevoia aceasta şi a luat măsuri pentru a-i face faţă. În ce priveşte rolul ,,sângelui” în cadrul curăţirii de păcat, vezi comentariul de la Romani 3,25; 5,9, vezi comentariul de la Ioan 6,53. Isus Hristos. Pot fi citate dovezi textuale importante (cf. pag. 10) pentru omiterea cuvântului ,,Hristos”. Dar deoarece în epistolele sale Ioan foloseşte adesea expresia ,,Isus Hristos” sau vorbeşte despre Isus ca ,,Hristosul” sau ,,Fiul lui Dumnezeu” (cap. 4,15; 5,1.5), mulţi preferă să păstreze cuvântul ,,Hristos”. În Evanghelia sa apostolul vorbeşte adesea despre Isus, Cuvântul întrupat, dar aici el se gândeşte mai ales la Mântuitorul divin-uman, Isus Hristos. În ce priveşte titlul ,,Isus Hristos”, vezi comentariul de la Matei 1,1. Fiul Său. Această identificare adiţională a lui Isus accentuează măreţia sacrificiului prin care am primit sângele curăţitor; el a venit de la Fiul lui Dumnezeu. În ce priveşte statul Său de Fiu, vezi Luca 1,35. Curăţeşte. Gr. katharizo, ,,a face curat”, ,,a curăţi”, folosit în Evanghelii pentru ,,curăţirea” unui lepros (Matei 8,2; Luca 4,27 etc.) şi în alte părţi pentru curăţirea de păcat sau de vinovăţia păcatului (2 Corinteni 7,1; Efeseni 5,26; Evrei 9,14 etc.). Curăţirea despre care se vorbeşte aici nu este cea care se realizează cu ocazia primei pocăinţe şi a primei mărturisiri, la începutul vieţii de creştin, şi care precede părtăşia. Curăţirea la care se face referire aici se realizează pe tot parcursul vieţii pământeşti şi este o parte a lucrării de sfinţire (vezi comentariul de la Romani 6,19, 1 Tesaloniceni 4,3). Numai Hristos a trăit o viaţă fără păcat (vezi comentariul de la Ioan 8,46; 1 Petru 2,22); astfel oamenii au mereu nevoie de sângele Său pentru a fi curăţiţi de păcate (vezi comentariul de la 1 Ioan 2,1.2). Scriitorul se include şi pe sine în rândul celor care au nevoie de această curăţire. Cei care umblă cel mai aproape de Dumnezeu, în slava luminii Lui, vor fi cei mai conştienţi de propria lor păcătoşenie (cap. 1,8.10; AA 561, 562; GC 469–473). Orice păcat. [,,Toate păcatele”, KJV]. Mai degrabă ,,orice păcat”, adică orice fel de păcat. În ce priveşte termenul ,,păcat”, vezi comentariul de la cap. 3,4. 1:8 Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă zicem. Vezi comentariul de la v. 6. N-avem păcat. Ioan nu declară că ar fi fost unii care pretindeau în public că erau desăvârşiţi sau că aceste cuvinte erau păstrate în inimă, dar îşi dă seama de existenţa acestei pretenţii şi-i arată primejdia. Folosirea verbului la timpul prezent arată că aceste persoane care se încredeau în propriile lor merite pretindeau că au o neprihănire prezentă şi continuă, la care de fapt nu ajunseseră. Ei nu negau că păcătuiseră în trecut, dar acum. literal, ei spuneau: ,,Păcat noi nu avem”. În privinţa aceasta, ei sunt în contrast cu adevăraţii neprihăniţi, care-şi recunosc păcătoşenia şi nevoia de a fi curăţiţi (v. 7). Numai Hristos putea pretinde că nu are păcat (vezi v. 7). În ce priveşte cuvântul ,,păcat”, vezi comentariul de la cap. 3, 4. Ne înşelăm singuri. Vezi comentariul de la Matei 18,22. Deoarece ne înşelăm singuri, nu putem arunca vina asupra nimănui altcuiva. Întrucât pretenţia de a fi fără păcat este înălţare de sine, o înviere a omului vechi, prin ea cei care se înşelă singuri se contrazic pe ei înşişi. Nevoind să-şi recunoască propria păcătoşenie, inima omului, înşelătoare, inventează metode nenumărate pentru a-şi apăra nevinovăţia. Numai puterea Cuvântului lui Dumnezeu poate da la iveală adevărata stare a inimii, şi asta doar atunci când mintea este dispusă să primească revelaţia (Ieremia 17,9; Evrei 4,12). Adevărul nu este în noi. Vezi comentariul de la v. 6. Scriitorul aşază din nou după o afirmaţie opusul ei negativ (compară cu v. 5, 6). Cel care respinge intenţionat ceea ce este drept şi acceptă un neadevăr, mai ales un neadevăr care-l face să se simtă superior altora şi independent de Mântuitorul, nu poate fi niciodată sigur că va mai fi vreodată dispus sau în stare să discearnă între bine şi rău (vezi comentariul de la Matei 12,31). Dacă nu are loc o pocăinţă imediată, smerită, în urma descoperirii luminii adevărului, un astfel de suflet va porni curând pe un drum greşit, pe o cărare care poate să se sfârşească numai în osândă şi moarte. Oricât de profundă poate fi cunoaşterea altor aspecte ale adevărului, o greşeală comisă în această privinţă va face fără folos orice altă cunoştinţă. 1:9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. Mărturisim. Gr. homologeo, ,,a spune acelaşi lucru [ca altul]”, ,,a admite adevărul unei acuzaţii” (vezi comentariul de la Romani 10,9), de la homos, ,,unul şi acelaşi” şi lego, ,,a spune”. Păcatele. Gr. hamartiai (vezi comentariul de la cap. 3,4). Cuvintele lui Ioan sugerează că uneori chiar şi creştini sinceri cad în păcat (vezi comentariul de la cap. 2,1). Este de asemenea evident că este vorba despre păcate accidentale, nu despre o viaţă de păcat. De aceea, creştinul trebuie să-şi mărturisească pe nume păcatul, nu doar să-şi admită păcătoşenia. Spunerea pe nume a păcatului şi înţelegerea factorilor care au dus la comiterea lui sunt esenţiale pentru mărturisire şi pentru a primi puterea de a rezista la o ispită similară (5T 639). Lipsa dispoziţiei de a spune păcatului pe nume poate dovedi că persoana respectivă nu este convertită cu adevărat şi nu doreşte să aibă de-a face cu tot ceea ce implică iertarea (SC 41). În ce priveşte legătura strânsă dintre mărturisire şi pocăinţă, vezi comentariul de la Ezechiel 18,39; vezi 5T 640. Contextul arată că autorul aşteaptă că mărturisirea să-I fie făcută lui Dumnezeu, deoarece numai El ,,este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. De aici reiese că pentru a primi iertarea de păcate nu este necesar vreun intermediar omenesc, vreun preot. Noi venim la Dumnezeu nu numai pentru că El singur poate să ,,curăţească”, dar şi pentru că El este cel împotriva Căruia am păcătuit. Lucrul acesta este adevărat cu privire la orice păcat. Dacă păcatul este comis şi împotriva unei persoane, atunci acesta ar trebui mărturisit atât acelei persoane cât şi lui Dumnezeu (5T 645; 646; DA 811). Mărturisirea ar trebui făcută conform cu daunele cauzate de fapta rea comisă (vezi comentariul de la Proverbe 28,13). El este credincios. Singurul element de incertitudine în procesul mărturisirii şi al iertării se găseşte la păcătos. Dacă el îşi mărturiseşte sincer nelegiuirea, Domnul îl va ierta cu siguranţă. Credincioşia este una din însuşirile distincte ale lui Dumnezeu (1 Corinteni 1,9; 10,13; 1 Tesaloniceni 5,24; 2 Timotei 2,13; Evrei 10,23). Aici Ioan subliniază credincioşia lui Dumnezeu în privinţa iertării (vezi comentariul de la Exodul 34,6.7; Mica 7,19). Cât de adesea cei care pun la îndoială credincioşia lui Dumnezeu pierd din inimă pacea! Satana face tot ce îi stă în putinţă pentru a ne zdrobi credinţa în grija Domnului pentru noi (MB 115). Cel rău se mulţumeşte să ne facă să credem că Dumnezeu Se îngrijeşte de mulţi sau de cei mai mulţi din copiii Săi, dar nu şi de noi personal. Trebuie să ne aducem neîncetat aminte de puterea divină, care ne va feri să cădem (Iuda 24) şi când cădem, ca urmare a faptului că am neglijat să folosim acea putere, ar trebui să venim, în pocăinţă, la scaunul îndurării, ca să primim har şi iertare (compară cu Evrei 4,16; 1 Ioan 2,1). Drept. Gr. dikaios, ,,drept” sau ,,neprihănit” (vezi comentariul de la Matei 1,19). Dumnezeu este un judecător drept, iar dreptatea Lui este cât se poate de vizibilă în contrast cu ,,toată nelegiuirea [adikia] noastră”. Din fericire pentru noi, dreptatea Lui este îndulcită cu îndurare. Ierte. Gr. aphiemi, folosit în Noul Testament cu diferite înţelesuri: ,,a trimite”, ,,a lăsa să plece”, ,,a părăsi”, ,,a ierta”. Când verbul acesta este folosit alături de cuvântul ,,păcat”, e tradus de obicei ,,a ierta” (vezi comentariul de la Matei 6,12; 26,28). Tocmai în privinţa iertării îşi găsesc expresia credincioşia şi dreptatea lui Dumnezeu. În ce priveşte subiectul iertării, vezi comentariul de la 2 Cronici 7,14; Psalm 32,1; Faptele Apostolilor 3,19. Păcatele. Adică acele păcate care au fost mărturisite. Domnul este gata să-l ierte pe păcătosul care se pocăieşte, deşi nu poate să-i ierte păcatele în sensul de a le trece cu vederea. Păcatele mărturisite sunt purtate de Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1,29). Iubirea plină de milă a lui Dumnezeu îl primeşte pe păcătosul care se pocăieşte, păcatul mărturisit este luat de la el, iar păcătosul stă înaintea Domnului acoperit cu viaţa desăvârşită a lui Hristos (Coloseni 3,3.9.10; COL 311, 312). Păcatul este şters, iar păcătosul stă ca un om nou în Hristos Isus. Şi să ne curăţească. Sau ,,şi chiar să curăţească”. Propoziţia ,,să ne curăţească de orice nelegiuire” poate fi înţeleasă fie în apoziţie cu propoziţia ,,ca să ne ierte păcatele”, deci este explicativă, fie ca prezentând un proces distinct faţă de cel al iertării, pe care îl succede. Ambele idei sunt valabile dacă sunt aplicate la viaţa de creştin. Orice păcat întinează, iar când păcătosul este iertat, el e curăţit de păcatele pentru care a fost iertat. Când şi-a mărturisit marele său păcatul, David s-a rugat: ,,Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule” (Psalmi 51,10). Totuşi, Domnul vrea să-l cureţe pe păcătosul care se pocăieşte de orice nelegiuire. El cere de la copiii Săi desăvârşire morală (vezi comentariul de la Matei 5,48) şi a luat măsuri prin care ei să poată rezista cu succes şi să poată birui orice păcat (vezi comentariul de la Romani 8,1–4). Atâta vreme cât trăieşte, creştinul va avea mereu noi biruinţe de câştigat şi noi culmi de atins. Procesul acesta de curăţire de păcat şi de creştere zilnică în har este numit sfinţire (vezi comentariul de la Romani 6,19). Primul pas, prin care păcătosul se întoarce de la păcatele sale şi Îl primeşte pe Hristos, se numeşte îndreptăţire (vezi comentariul de la Romani 5,1). Se pot observa în cuvintele lui Ioan două procese, dar e de discutat dacă apostolul a intenţionat o astfel de analiză amănunţită a acestor paşi ai procesului de mântuire. Este mai probabil că se gândea la curăţirea care însoţeşte iertarea, deşi cuvintele lui pot fi aplicate şi într-un sens mai larg. De orice nelegiuire. Această expresie cuprinzătoare arată că Dumnezeu e dispus să înlăture complet nelegiuirile celor care şi-au mărturisit păcatele şi au fost iertaţi. Dar păcătosul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu, părăsind păcatul. Dacă va urma soluţia oferită de Scriptură, va fi curăţit pe deplin. Se cere veghere atentă şi rugăciune continuă pentru ca vechile obiceiuri în gândire şi purtare să nu revină la viaţă (Romani 6,11–13; 1 Corinteni 9,27). Voinţa are un rol decisiv, dar ea este slabă şi nestatornică dacă nu e curăţită şi întărită de Hristos. Inima înşelătoare nutreşte adesea dorinţa ascunsă de a urma vechiul stil de viaţă şi găseşte multe scuze pentru a justifica satisfacerea în continuare a unei dorinţe. Pentru a trăi o viaţă lipsită de păcat sunt necesare o vigilenţă constantă şi o reînnoire zilnică a intenţiilor (SC 52), deoarece Cerul nu poate face nimic pentru un om până când el nu acceptă harul şi puterea lui Hristos în vederea renunţării la orice dorinţă şi tendinţă păcătoasă din viaţa sa. Vezi comentariul de la 1 Ioan 3,6–10; Iuda 24. 1:10 Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi. N-am păcătuit. Aceasta este a treia şi cea mai specifică pretenţie falsă la sfinţenie (vezi v. 6, 8). Versetul 6 vorbeşte despre pretenţia falsă a unora de a avea părtăşie cu Dumnezeu, deşi umblă în întuneric. Aceasta este o pretenţie uşoară, dar adesea greu de combătut. Versetul 8 vorbeşte de pretenţia de a nu avea nici un păcat, care e la fel de greu de dovedit sau de combătut. Aici însă Ioan dă de înţeles că unii pretind că nu au săvârşit nici un păcat. Dar o astfel de pretenţie este neadevărată, deoarece toţi au păcătuit (Romani 3,23). Întrucât epistola aceasta se adresează creştinilor care probabil şi-au dat seama de păcatele lor, este evident că Ioan se referă la comportamentul de după convertire. Îl facem mincinos. Consecinţa pretenţiei de a nu fi păcătuit niciodată este scoasă în evidenţă după tiparul din v. 6, 8, unde rezultatele sunt exprimat atât pozitiv cât şi negativ, dar aici sunt folosite cuvinte mult mai dure. Pretenţia nefondată de a avea părtăşie cu Dumnezeu ne face mincinoşi (v. 6), pretenţia că nu avem păcat ne duce în rătăcire (v. 8), dar pretenţia de a nu fi păcătuit niciodată Îl face pe Dumnezeu mincinos. Nu înseamnă că această pretenţie poate să afecteze perfecţiunea divină, ci că dacă ea ar fi adevărată, ar contrazice declaraţiile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul Lui. Nu este vorba de Hristos, Cuvântul viu, ci de cuvântul lui Dumnezeu, scris sau oral, ca mijloc prin care este transmis adevărul Său (v. 8). Acest cuvânt este adevărul (Ioan 17,17) şi nu poate locui în aceia care contrazic afirmaţiile lui atât de clare. Dacă oamenii nu acceptă mărturia lui Dumnezeu, dacă tăgăduiesc starea lor, aşa cum o descrie El, atunci ei pun piedici Cuvântului Său şi acesta nu mai poate să locuiască în inima lor. Cuvântul inspirat este mijlocul prin care Dumnezeu îi descoperă omului adevărata lui stare şi îl fereşte de la a se considera fără păcat. De aceea, fiecare creştin ar trebui să cerceteze cu sârguinţă Cuvântul. Adevărurile Bibliei ar trebui să fie memorate, şi în felul acesta mintea ar fi fortificată prin Cuvântul dătător de viaţă. Făgăduinţele lui preţioase vor oferi sprijin în vremurile de încercare şi de necaz, iar învăţătura lui cu privire la neprihănire ne va conduce la Mântuitorul şi ne va pregăti să primim caracterul Său sfânt (2 Timotei 3,16.17). Având în inimile noastre Cuvântul lui Dumnezeu, nu vom mai păcătui de bunăvoie împotriva Lui (Psalmi 119,11), şi, cu toate acestea, nu vom putea pretinde că suntem sfinţi (compară cu GC 618, 619). COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 AA 555; DA 340; PK 223; SL 70; 6T 90 1–3AA 568; MH 461; 8T 321 1–77T 286 2 AA 544; COL 43; CT 435; DA 250; Ed 84 3 AA 555; DA 340; PK 223; SL 70; 6T 90 5 Ev 284; GC 476; 1T 405; WM 79 5–73T 528 6–8SL 69 7 AH 207; CT 156; GC 74; GW 161; MB 115; MH 90; PK 320; TM 211, 517; 1T 409; 3T 361, 436, 464, 476; 4T 625; 5T 254; 8T 193; 9T 24 8 LS 84; SL 7, 51 8–10AA 562 9 9AA 552, 566; COL 158; DA 266, 806; MB 116; MH 123, 182, 229; SC 41; TM 147; 5T 641; WM 152 |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: