9:1 Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrul meu în Domnul?
Nu sunt eu slobod? Dovezile textuale favorizează (cf. p. 10) inversarea ordinii primelor două întrebări. Aşezarea întrebării” Nu sunt eu slobod?” întâi, face mai precisă legătura dintre versetul acesta şi ceea ce fusese dezbătut în cap. 8. E ca şi cum Pavel ar fi spus: ,,Vă cer să renunţaţi la libertatea voastră, şi să vă abţineţi de a o folosi arbitrar. Vă cer să fiţi atenţi la starea spirituală a fraţilor voştri mai slabi, şi să vă stăpâniţi libertatea în acord cu aceasta. Nu fac eu aşa ceva? Am anumite privilegii ca apostol de care nu mă folosesc, ca nu cumva făcând aşa să împiedic pe cineva să facă un cuvenit progres pe cărarea creştină.” Construcţia întrebărilor din versetul acesta arată că ele toate aşteaptă un răspuns afirmativ.
Apostol. Acest capitol, cercetat superficial, poate avea înfăţişarea unei digresiuni de la tendinţa generală de gândire asupra căreia se stăruie în capitolul precedent. Totuşi, el este o continuare a temei acelui capitol, mai ales a v. 13. Pavel ilustrează dispoziţia lui de a renunţa la drepturile sale legitime ca apostol. În plus, pretenţia lui de a fi apostol fusese contestată (v. 3). El începe să enunţe dovezile apostoliei sale. Enunţarea dreptului său de a fi recunoscut ca apostol constituie una din relatările cele mai frumoase, distinse şi înnobilatoare ce se pot găsi oriunde cu privire la virtutea tăgăduirii de sine şi a principiilor ce ar trebui să determine la acţiune pe slujitorul Evangheliei. Cel care e plin de duhul lui Hristos e gata să facă orice şi să fie orice pentru a face să înainteze interesele împărăţiei lui Dumnezeu.
Văzut ...pe Isus. [,,Văzut pe Isus Hristos”, KJV]. O obiecţie faţă de pretenţia lui Pavel la apostolie era că Pavel nu fusese asociat al lui Hristos pe când Hristos fusese pe pământ. Isus a chemat pe apostol ca martor al Său (vezi Fapte 1:8). E adevărat că Pavel nu fusese un asociat al Domnului înainte de moartea Lui, dar L-a văzut după învierea Lui, şi în felul acesta putea pretinde cuprinderea în grupa apostolilor (vezi Fapte 9:3-5; vezi 1Cor 15:8). Merită de a se nota faptul că Pavel adesea îşi susţinea pretenţia că era apostol prin referirea la vedenia sa divină (vezi Fapte 22:14, 15; 26:16; 1Cor 16:8, 9).
Lucrarea mea. Apostolul se referă la faptul că chiar aceia care ridicau obiecţii la faptul că el era apostol fuseseră convertiţi la Domnul prin lucrarea lui. El oferă aceasta ca o dovadă că Isus îl recunoştea ca apostol şi-l binecuvânta în lucrarea aceea. Ar fi iraţional de a crede că Dumnezeu ar binecuvânta în aşa fel pe un impostor; de aceea, înfiinţarea bisericii din Corint prin lucrarea lui Pavel era o mărturie pentru apostolia lui. Un slujitor poate pe bună dreptate să atragă atenţia la binecuvântarea care însoţeşte lucrarea sa ca dovadă a faptului că e chemat de Dumnezeu (vezi Mat 7:16, 20).
În Domnul. Pavel admite că tot ce fusese făcut de el fusese săvârşit prin puterea pusă la îndemână de Domnul. Ştia că de la sine nu putea face nimic (cf. Ioan 15:5). Toată puterea şi înţelepciunea lui veneau de la Domnul, care îl chemase la slujba apostolică (Rom 1:1; 1Cor 1:1; 1Tim 2:7; 2Tim 1:1; Titus 1:1). Această deplină supunere la voia lui Dumnezeu şi inteligentă recunoaştere a incapacităţii omului de a face ceva în propria sa putere, este cel dintâi şi cel mai important factor în constituirea unui slujitor cu succes al Evangheliei.