9:10 Sau vorbeşte El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; căci cine ară, trebuie să are cu nădejde, şi cine treieră grâul, trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el.
Înadins. [,,Cu totul”, KJV]. Gr. pantos, ,,cu certitudine”, ,,cu siguranţă”, ,,în orice caz”, ,,fără îndoială”. Totuşi, Pavel nu tăgăduieşte aplicaţia literală a legii (vezi v. 9). El face doar o aşa de largă aplicaţie a principiului încât în comparaţie cu extinderea aplicaţiei, interpretarea literală este, ca să zicem aşa, lipsită de însemnătatea.
Pentru noi. Pavel face acum o aplicaţie expresă a acestei legi la aceia care sunt chemaţi de Dumnezeu să proclame Evanghelia. S-ar putea pune întrebarea, în ce sens a fost dată reglementarea aceasta în folosul slujitorilor Evangheliei? Răspunsul arată că e planul lui Dumnezeu ca toţi aceia care muncesc cinstit pot pe bună dreptate nădăjdui răsplătirea. Nu că răsplătirea este marele obiectiv în cazul lucrătorului evanghelic; el predică pentru că, la fel ca Pavel, nu poate face altfel (vezi v. 16). Dar Domnul demonstrează amabila Lui atenţie pentru lucrătorii Săi. Deşi adevăratul slujitor al Evangheliei e sub o adâncă obligaţie de a lucra pentru mântuirea semenilor săi, nu se aşteaptă ca să facă lucrul acesta fără nădejde de compensare, în forma atât a întreţinerii materiale cât şi a bucuriei viitoare (vezi Ier 20:9; 2Cor 1:14; 1Tes 2:19, 20).
Are în nădejde. Cel care se angajează să muncească pământul trebuie să fie inspirat să depună cele mai bune eforturi ale sale. Pentru a realiza lucrul acesta, el ar trebuie să aibă nădejdea îndreptăţită şi aşteptarea că hărnicia şi sârguinţa sa vor fi încoronate cu succes. El trebuie să lucreze cu asigurarea plină de încredere că îi va fi permis să se bucure de roadele muncii sale. Cineva care este obligat să lucreze fără această nădejde inspiratoare e foarte mult handicapat şi nu se poate presupune că e capabil să depună efortul său maxim. Cum poate cineva care nu are asigurarea de a primi o compensaţie corespunzătoare să manifeste un mare interes în munca sa? Cum se poate aştepta ca el să se devoteze neegoist şi neobosit sarcinii încredinţate lui? Cum poate mintea lui să fie liberă de nelinişte când ia aminte la nevoile familiei lui? Dacă aşa stau lucrurile cu cel care e angajat în lucrarea lumii, nu e lucrul acesta adevărat şi cu privire la acela care lucrează în via Domnului?
Cu nădejdea că va avea parte. [,,Părtaş al nădejdii sale” KJV; ,,Va avea parte de rodul său”. G. Gal.]. Dovezi textuale favorizează (cf. P. 10) exprimarea ,,în nădejdea părtăşiei”. Dumnezeu în planul mântuirii, foloseşte multe unelte pentru realizarea scopurilor Sale. După cum în agricultură unul poate să pregătească terenul şi altul să adune recolta, tot aşa în marea lucrare de câştigare de suflete pentru împărăţia lui Dumnezeu, Duhul Sfânt poate să folosească o persoană ca să semene sămânţa Evangheliei în inima unuia care caută după adevăr, şi un altul să conducă persoana aceea prin apa botezului în biserică (vezi cap. 3:6, 7). Indiferent ce parte ar putea avea un lucrător în convertirea unui suflet la Hristos, el va participa la răsplată împreună cu toţi ceilalţi pe care Domnul i-a folosit în atragerea aceluia la El (vezi Mat 20:8-10; Ioan 4:36-38; 1Cor 3:8-14). La fel, lucrătorul care seamănă sămânţa adevărului e îndreptăţit la susţinere materială tot pe atât de drept ca şi lucrătorul care la o dată mai târzie are privilegiul de a înfiinţa o biserică alcătuită din aceia care au fost aduşi la Evanghelie de cei dinaintea lui (vezi 2Tim 2:6).