7:4 Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta.
Nu este stăpână. [Nu are putere, KJV.] Aici sunt enunţate clar drepturile egale ale soţului şi soţiei. Nici una dintre părţi nu are dreptul de a tăgădui celeilalte privilegiile intime ale legăturii de căsătoriţi. Aceasta nu autorizează nici o formă de abuz sau de exces. Dimpotrivă creştinii trebuie să recunoască nevoia de cumpătare în orice (vezi cap. 9:25; 1T 618; 2T 380, 381, 474). Persoanele căsătorite ar trebui să se considere unite într-o intimitate cu cele mai gingaşe legături; de aceea, când le vine ispita la necredincioşie, fiecare ar trebui să se gândească spontan la unirea intimă şi sacră care-i uneşte cu partenerul de căsătorie şi ar trebui să refuze în mod categoric ruperea acestei uniri. Chrysostom exprimă aceasta astfel: ,,Când deci vezi o curvă că te ispiteşte, spune: ‚Trupul meu nu e al meu, ci al soţiei mele’. La fel şi femeia să spună acelora care i-ar submina castitatea: ‚Trupul meu nu e al meu, ci al soţului meu.’” (Omilii xix. 2, 1 Cor. 7:3; NPNF, seria I, vol. 12, pag. 105).
Să nu se uite că această discutare a datoriei şi a privilegiilor celor căsătoriţi, în legăturile intime ale căsătoriei, s-a dezvoltat din întrebări puse de biserica din Corint (vezi vers. 1). Cum s-a spus mai înainte, erau probabil unii credincioşi care susţineau vederi ascetice care-i făceau să-şi închipuie că, chiar şi în situaţia de căsătoriţi, erau obligaţi să se abţină de la legături sexuale. Versetul acesta arată că însăşi natura căsătoriei implică faptul că acordarea sau reţinerea privilegiului căsătoriei n-ar trebui să fie supus toanelor oricăreia dintre părţi. Fiecare are pretenţie la drepturi conjugale, totuşi, totdeauna cu calificarea divină că Dumnezeu trebuie să fie onorat în toate (vezi cap. 10:31). Cunoscând că trupul său este un templu al Duhului Sfânt (vezi cap. 6:19,20), credinciosul nu va permite ca privilegiul acordat lui prin căsătorie să devină o cauză de călcare a poruncii de a înfăţişa trupul său fără defect Domnului (vezi Rom. 12:1; cf. 2T 380). Trupul trebuie să fie totdeauna ţinut sub controlul raţiunii sfinţite.