7:39 O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul.
Legată. Gr. deo, ca în vers. 27 (vezi comentariul acolo).
Îi trăieşte bărbatul. Dumnezeu a intenţionat ca nimic altceva decât moartea să nu aducă o separare între soţ şi soţie (vezi Mat. 19:5–9; cf. MB 63–65).
Slobodă. Nu e un păcat în căsătorirea a doua oară a unei femei, cu condiţia ca să urmeze îndrumările Domnului în alegerea partenerului (vezi Gen. 2:24; Mat. 19:6; Rom. 7:1–3; Efes. 5:31).
În Domnul. Chiar şi după moartea soţului ei, o femeie nu are libertatea de a se lega într-o căsătorie cu un necredincios. Datoria faţă de Dumnezeu trebuie să întreacă toate celelalte consideraţii şi nici un plan nu trebuie adoptat în care nu este proslăvit Dumnezeu (vezi 2 Cor. 6:14–16; 5T 110; MYP 456, 462). Printre motivele pentru care creştinii nu ar trebui să se căsătorească cu necredincioşi sunt următoarele: (1) legătura cu un necredincios, fie el păgân sau numai creştin cu numele ar împiedica foarte mult punerea în aplicare a instrucţiunilor de a fi ,,despărţiţi”, ,,un neam sfânt” şi de ,,a nu se potrivi chipului veacului acestuia” (vezi 2 Cor. 6:17; 1 Peter 2:9; Rom. 12:2); (2) nu putea să fie simpatie şi tovărăşie reală cu cineva a cărui filosofie de viaţă, mai ales în lucrurile cele mai importante, e atât de direct opusă faţă de adevărata religie; (3) trăirea cu cineva a cărui viaţă de toate zilele a arătat o lipsă de respect şi de apreciere faţă de Evanghelia lui Isus Hristos ar putea face pe femeie să-şi piardă evlavia şi să se depărteze de credinţa ei simplă în solia şi în normele lui Dumnezeu pentru poporul Său (vezi MYP 453, 454). Cunoscând că legătura de căsătorie dintre credincioşi şi necredincioşi este unul din mijloacele cele mai de succes de ruinare a fericirii şi a posibilităţii de a se face de folos persoanelor în parte, Satana face tot ce poate mai mult pentru a convinge pe oameni să se abată de la sfatul divin şi să urmeze îndemnurile inimii nesfinţite, creând prin aceasta situaţii care pot să însemne mizerie în tot cursul vieţii şi, în cele din urmă, pierzare veşnică (vezi 2T 248; 5T 363–365).