7:22 Căci robul chemat în Domnul, este un slobozit al Domnului. Tot aşa, cel slobod, care a fost chemat, este un rob al lui Hristos.
Slobozit. [Om liber, KJV.] mai degrabă ,,omul eliberat”. Sclavul devenit creştin, prin convertirea lui e făcut liber, adică i se acordă eliberare din sclavia păcatului, de către Domnul Isus Hristos. Pare că argumentul acesta e dat pentru a mângâia pe sclav care fusese îndemnat să fie mulţumit cu soarta lui şi să nu caute să scape de ea. Sclavia păcatului, care mai înainte ţinea pe sclav în grozava ei strânsoare, era mult mai rea decât robia trupească la un stăpân pământesc. Dar el fusese eliberat din sclavia păcatului. În felul acesta, starea lui, deşi încă aceea de sclav, e mult mai bună decât era înainte, el e acum cu adevărat un slobozit, un om făcut liber de Domnul. Alţii care nu încercaseră convertirea, poate însuşi stăpânul de sclavi, sunt într-o stare mult mai rea de robie, decât sclavul. Sclavul ar trebui deci să se bucure de eliberarea de răul mai mare. Cea mai mare binecuvântare pe care o poate primi omul este eliberarea de păcate; dacă o are, n-ar trebui să fie fără rost neliniştit cu privire la împrejurările externe ale vieţii acesteia (vezi Mat. 6:25–31, 33, 34; Ioan 8:32, 34, 36; Rom. 7:14–20, 23, 24; 8:2; Gal. 5:1).
Rob. [Serv, KJV.] Gr. doulos, ,,serv” sau ,,sclav”, ca în vers. 21 şi în prima parte a acestui verset. Cetăţeanul liber care acceptă invitaţia lui Hristos de a-L urma şi care îşi dă inima Domnului fără rezervă, devine prin aceasta ,,robul” lui Isus. Nu există independenţă absolută. Omul este sau robul mizerabil al păcatului sau fericitul de bunăvoie rob al Creatorului şi Mântuitorului său. Toată lumea civilizată e guvernată de legi. Nu există degradare în a fi ascultător de legile acceptate ale societăţii în care cineva trăieşte, cu condiţia ca acele legi să fie în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cei trei tovarăşi ai lui Daniel erau gata să asculte de porunca împăratului caldean de a ieşi în Câmpia Dura, unde fusese înălţat marele chip de aur, dar au refuzat să se închine înaintea lui deoarece aceasta era contrarie poruncii clare a lui Dumnezeu (Dan. 3:14, 16–18; cf. Exo. 20:4, 5). Ascultarea de Legea lui Dumnezeu, fie ca sclav, fie ca om slobod, este cea mai înaltă formă de respect şi punere la încercare a situaţiei de ucenic, ca şi cel mai mare dictat al raţiunii şi al conştiinţei (vezi 1 Cor. 7:19; CT 111; SC 60; MB 146, 147; AA 506). Apostolul arată că sclavul creştin şi omul slobod sunt pe aceeaşi treaptă, prin faptul că amândurora li se cere să trăiască în ascultare de Legea lui Dumnezeu.