7:10 Celor căsătoriţi, le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat.
Căsătoriţi. Adică creştini deja căsătoriţi.
Domnul. Pavel întăreşte porunca sa inspirată, referindu-se la învăţătura clară dată de Hristos Însuşi. Întrucât Isus vorbise în mod specific asupra acestui subiect, apostolul putea să facă o astfel de referire. Când nu era instrucţiune specifică de la Isus, apostolul dădea sfat proaspăt, inspirat (vezi vers. 12). Mântuitorul declarase că legătura de căsătorie era sfântă şi de neschimbat (vezi Mat. 5:31,32; Mar. 10:2–12; Luc. 16:18). Porunca lui Isus nu lasă loc pentru multele scuze de separare legală care sunt acceptate în tribunalele civile de astăzi, ca de pildă incompatibilitate, cruzime mentală şi altele de o natură de mai mică însemnătate. Acelaşi lucru era şi printre iudei (vezi Mat. 5:32). Această stare a societăţii fără îndoială influenţa pe creştini spre a pune întrebarea cu privire la oportunitatea separării între credincioşi. Răspunsul este clar enunţat, divorţul nu este în planul desăvârşit pentru neamul omenesc. Singurul motiv pentru care e permis divorţul este adulterul (vezi Mat. 19:9).
Nevasta să nu se despartă. Locul întâi dat aici nevestei poate fi explicat pe temeiul că era o mai mare înclinaţie pentru soţie să obţină un divorţ. Fiind partea mai slabă, era mai uşor ca ea să sufere oprimare din partea soţului necredincios. Sau poate scrisoarea cu întrebarea (vezi vers. 1) se ocupa cu un anumit caz, în care o femeie se gândea să-şi părăsească soţul.