6:13 Mâncărurile sunt pentru pântece, şi pântecele este pentru mâncăruri. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.
Mâncările. Gr. bromata, ,,alimente”, orice fel de alimente, nu necesar mâncăruri de carne, deşi acestea pot fi incluse. Când KJV a fost publicată prima dată, cuvântul englez ,,meat” avea acelaşi înţeles de ,,hrană” şi e adesea folosit în felul acesta în Scriptură (vezi Gen. 1:29, 30; Psa.
42:3; Eze. 47:12; Dan. 4:12; Hab. 3:17; Mat. 9:10; 14:9; Luc. 14:10; 1Cor. 8:10; etc.). Dumnezeu procură hrană pentru folosul omului şi El a făcut stomacul pentru digerarea hranei. Omul are dreptul să-şi satisfacă apetitul pentru hrană. Totuşi, deşi Dumnezeu a dat omului apetitul pentru hrană şi a luat măsuri ca el să fie satisfăcut, creştinul nu are libertatea de a mânca tot ce ar dori apetitul lui, indiferent de cantitate şi calitate. El are obligaţia de a reţine că e cumpărat cu sângele lui Hristos şi e datoria lui de a-şi păstra trupul în cea mai bună stare cu putinţă (vezi 1 Cor. 6:20; 1Pet. 1:18, 19; Apoc. 5:9; CH 41).
Nimici. Literal, ,,va aduce la nimic”. Credincioşii nu vor da consideraţia lor principală la ceea ce urmează să fie nimicit, ci se vor pregăti pentru viaţa veşnică, prin cultivarea unui caracter care va obţine aprobarea lui Dumnezeu. Cumpătarea va fi practicată de cei care sunt doritori să aibă minte clară şi corp sănătos. Dedarea fără limite la mâncare, chiar de felul cel mai bun de alimente, împiedică pe om să se bucure de o bună sănătate şi de asemenea stă în calea înţelepciunii şi aprecierii adevărului spiritual. Acela care îşi dă seama de bucuria părtăşiei cu Dumnezeu, nu va îngădui ca puterile sale mentale şi spirituale să fie slăbite prin lacoma satisfacere a apetitului după mâncare (cf. cap. 9:27). Oamenii ar trebui să fie recunoscători pentru măsurile luate de Dumnezeu de a împlini nevoile trupului pentru hrană. De unde, ei ar trebui să mănânce în chip inteligent, pentru a căpăta putere de a servi Domnului în mod eficient şi pentru a-şi împlini datoriile în lumea aceasta.
Nu este pentru curvie. Deşi stomacul e plănuit şi întreţinut pentru digerarea hranei, trupul nu e plănuit pentru desfrâu. El trebuie să fie consacrat slujbei Domnului. Restul acestui capitol constă dintr-o argumentaţie împotriva imoralităţii – un rău la care corintenii erau îndeosebi expuşi. Fără îndoială, credincioşii erau conştienţi de nelegiuirea desfrâului, dar trăiau în mijlocul unor oameni care nu numai că o practicau, dar o şi considerau o parte din viaţa lor normală (cf. Num. 25:1–8; Apoc. 2:14). Din care cauză, Scripturile prezintă argumente puternice împotriva acelui viciu. Instrucţiunea aceasta, dacă era luată în consideraţie, (1) îi ferea de ispită; (2) îi făcea în stare să se opună efectiv celor care-l apărau; şi (3) să rezolve moralitatea problemei pe o bază neclintită. Argumentaţia prezentată în această epistolă e după cum urmează: omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu (Gen. 1:27), pentru slava Lui (vezi 1Cor. 6:20; Apoc. 4:11), pentru a reflecta chipul divin (vezi Efes. 4:13; EW 71) şi pentru a demonstra puterea lui Dumnezeu (vezi 1Pet. 2:9, 4:14); de aceea creştinul e sub obligaţia de a-şi păstra trupul neîntinat, pentru a putea fi o jertfă corespunzătoare pentru a fi înfăţişată Domnului (vezi Rom. 12:1). Pare că erau unii care ziceau că e
o paralelă între folosirea mâncării de stomac şi folosirea trupului pentru desfrâu sexual. Totuşi, deşi stomacul este intenţionat de Dumnezeu pentru a consuma hrana şi trebuie să aibă o cantitate în mod regulat pentru a funcţiona, trupul nu a fost făcut pentru satisfacerea dorinţelor sexuale, ci pentru Domnul (vezi 1Cor. 6:15; Efes. 5:23, 29, 30). Acesta este primul din cele şase argumente ale lui Pavel împotriva necurăţiei (vezi 1 Cor. 6:14, 15, 18, 19).