6:12 Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.
Toate. [Toate lucrurile, KJV.] Expresia aceasta nu trebuie să fie înţeleasă în sensul ei absolut. Cu siguranţă relele morale se felul celor arătate în vers. 9, 10, nu sunt cuprinse. Pavel se referă la lucruri care nu sunt rele în ele însele. Creştinul are libertatea să participe la tot ceea ce intră în planul vieţii alcătuit de Dumnezeu, ca ceea ce este cel mai folositor pentru omenire. El poate face orice este în armonie cu voia lui Dumnezeu, aşa cum este arătat în Cuvântul Său. Dumnezeu nu Se contrazice. Ceea ce El porunceşte într-un loc, nu înlătură în altă parte, ceea ce El opreşte, nimeni nu are libertatea de a face. În cadrul a tot ceea ce este în armonie cu voia lui Dumnezeu, creştinul individual e liber să facă ceea ce doreşte, dar e o condiţie care trebuie să fie respectată: un credincios nu trebuie să facă ceva ce ar face pe un altul să se poticnească. Isus a rezumat tot ceea ce este legal pentru urmaşii Săi să facă, în răspunsul Său la întrebarea pusă de învăţătorul Legii (Mat. 22:36–40). Iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de om sunt principiile care guvernează viaţa adevăratului creştin. El are deplina libertatea de a face tot ce doreşte dacă nu vine în conflict cu aceste două principii călăuzitoare. Compară 1Cor. 10:23.
Îngăduite. [Legale, KJV; Iertate, Nitz.] Versetul 12 are un joc la cuvântul acesta şi exousiasthesomai, care e derivat din el. Jocul este greu de transmis exact prin traducere. Abordarea cea mai apropiată este ,,toate lucrurile sunt în puterea mea, dar eu nu trebuie să fiu adus sub puterea a nimic.” (Vincent). Aceasta era probabil o zicală sau proverb.
De folos. [Convenabil, KJV; Folosesc, Nitz.] Gr. sumphero, ,,a îmbina laolaltă”, de unde ,,a fi profitabil”. Vezi cap. 10:3. În ce priveşte limitări ale libertăţii creştine, vezi Rom. 14.
Stăpânire. [Putere, KJV.] Mai degrabă ,,autoritate”.
Nimic. [De nimic, KJV.] În a doua jumătate a versetului e o repetare a admiterii că creştinul este liber să facă toate lucrurile, dar o altă calificare e adăugată care serveşte să limiteze această libertate. Un om înţelept nu-şi va îngădui să fie robit de ceea ce are libertatea de a face. El va exercita stăpânirea de sine şi va fi cumpătat în toate. El nu-şi va forma o deprindere care să ajungă să pună stăpânire pe voinţa sa sau să se aşeze în vreun fel oarecare în calea dezvoltării sale în slujba lui Dumnezeu (vezi cap. 9:27). Sunt multe lucruri pe care credinciosul consacrat are libertatea să le facă, dar nu e înţelept pentru el să se angajeze în orice ar pune piedici înaintării lucrării lui Dumnezeu. Nu trebuie să se facă nimic ce ar constitui o piatră de poticnire pentru cineva care caută adevărul, chiar dacă fapta ar fi perfect nevinovată în ea însăşi (vezi Rom. 14:13; 1Cor. 8:9; cf. 9T 215).