4:9 Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osândiţi la moarte; fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.
Apostolii, oamenii cei mai de pe urmă. [Apostolii ultimii, KJV.] Figura este aceea a unui amfiteatru în care participanţii care erau aduşi la încheierea programului erau osândiţi să se lupte unul cu altul până erau ucişi sau sfâşiaţi de fiare sălbatice. Nu era nădejde de scăpare pentru ei. Aceste jocuri inumane erau practicate în multe locuri în Imperiul Roman şi o aluzie la ele ar fi fost uşor înţeleasă. Pavel a luat deseori ilustraţii din jocuri (vezi 1Cor. 9:24–26; 15:32; 1Tim. 6:12; 2Tim. 4:7, 8). Apostolii sunt prezentaţi ca şi cum erau rezervaţi să procure cea mai mare distracţie pentru un public crud.
Osândiţi la moarte. Comparaţi Rom. 8:36; 1Cor. 15:30, 31.
Privelişte. [Spectacol, KJV.] Gr. theatron, ,,o privelişte”, ,,un spectacol”. Cuvântul teatru, se referă fie la locul de distracţie, fie la lucrul expus.
Servii lui Dumnezeu care mărturisesc cu credincioşie pentru El intră în centrul atenţiei locuitorilor acestei lumi mărunte şi ai cerului (vezi Evr. 10:32, 33; 12:1; 4T 34–36). Această întreagă lume a noastră e o scenă unde se desfăşoară lupta dintre păcat şi dreptate, dintre adevăr şi rătăcire, înaintea unui public extrem de interesat, alcătuit din locuitorii universului (vezi 5T 526). E datoria fiecărui credincios de a face ca lumina adevărului să fie văzută de toţi aceia cu care vine în contact. Dacă creştinii şi-ar da seama că ochii universului sunt concentraţi asupra lor, ar avea loc o redeşteptare a mărturisirii credincioase care a caracterizat viaţa apostolilor (vezi 7T 296).