4:4 Căci n-am nimic împotriva mea; totuşi nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă, este Domnul.
N-am nimic împotriva mea. [Nu cunosc nimic de la mine, KJV; În mine însumi nu cunosc nimic, Nitz.] Adică împotriva mea. Apostolul nu-şi dădea seama de vreo greşeală în felul său de a lucra sau de vreun defect în felul său de viaţă (vezi Fapte 20:18–21, 26; 2Cor. 7:2). Fiecare slujitor al Evangheliei să fie în stare de a face un astfel de apel la integritatea vieţii sale publice. Pavel ştia primejdia faptului de a se lăsa în seama unui duh de întristare în sine şi în felul acesta de a fi făcut să creadă că cineva este drept, când de fapt el este greşit. Pavel nu făcea afirmaţia aceasta cu o fală fariseică despre faptul că n-avea cunoştinţă de vreo greşeală în serviciul său. Lucrul acesta este clar din afirmaţia următoare, ,,totuşi nu pentru acesta sunt socotit neprihănit [,,îndreptăţit”]”. El ştia că nu e decât o fiinţă omenească expusă greşelii, în primejdie de a face o judecată greşită, aşa că arăta că în nici un caz nu era îndreptăţit prin aceasta sau prezentat ca drept. El înţelegea că faptul că nu putea găsi nici o indicaţie de necredincioşie în administrarea lui ,,a tainelor lui Dumnezeu” nu era suficient pentru a-l declara liber de orice vină. El ştia că Dumnezeu ar fi putut găsi nedesăvârşire acolo unde el nu putea, că propria sa părere despre sine însuşi putea fi uşor dovedită cu lipsuri.
Domnul. Numai Dumnezeu putea să facă o cercetare deplină a vieţii şi lucrării apostolului. Numai El poate citi inima şi înţelege motivele care mână fiecare cuvânt şi faptă (vezi 1Cr. 28:9; 1Ioan 3:20). Pavel nu era tulburat de judecata rostită asupra lui, ci de bunăvoie supunea cazul său Domnului, cunoscând că judecata lui Dumnezeu ar fi fost infailibil de corectă. Această declaraţie de încredere în judecata lui Dumnezeu ar fi putut fi privită de corinteni ca un sfat înţelept pentru ei. Ei erau prea înclinaţi să supraestimeze propria lor judecată asupra semenilor lor, nedându-şi seama că ,,Domnul nu Se uită cum se uită omul” (1Sa. 16:7).