4:1 Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.
Să fim priviţi noi. Pavel sfătuieşte pe corinteni să-l privească pe el şi pe conlucrătorii săi ca pe slujitori şi ispravnici nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. Fiind chemaţi de Dumnezeu la lucrarea lor în slujba Evangheliei, ei nu trebuia să fie consideraţi drept conducători ai diferitelor facţiuni din biserică sau căpetenii ai unor partide în ceartă. Hristos dăduse lucrătorilor Săi răspunderea de a face cunoscut Cuvântul Său lumii (vezi Mat. 28:19,20). Lor nu le este îngăduit să predice şi să înveţe părerile şi credinţele oamenilor, ci sunt însărcinaţi să prezinte oamenilor solia curată a mântuirii nemânjită de filosofia lumească (vezi 1Tim. 6:20, 21; 2Tim. 4:1–3).
Slujitori. Gr. huperetai, ,,slujitori”, ,,ajutoare”, ,,slujbaşi”. Cuvântul era folosit cu privire la vâslaşii de pe galerele de război. Mai târziu a ajuns să fie folosit cu referire la orice subaltern care avea de îndeplinit o muncă grea şi în terminologie militară, cu privire la ofiţerii de ordonanţă care serveau pe comandantul lor şef. Folosirea aceasta a lui huperetai ca slujitori militari a căror datorie era să servească pe ofiţerii superiori din armată se poate să fie reflectată în folosirea lui de către Pavel în versetul acesta. Aceia cărora le-a fost încredinţată lucrarea de slujitori ai Evangheliei sunt într-un sens special, slujitorii Marelui Comandant Şef ceresc, Isus. Ei sunt reprezentanţii oficiali, umani, ai lui Hristos, ofiţeri regali ai împărăţiei Sale spirituale (vezi Ioan 18:36, unde cuvântul acesta este tradus ,,slujitorii”).
Ispravnici. Gr. oiconomoi, ,,administratori”, ,,ispravnici”. Grecii foloseau acest cuvânt în legătură cu administrarea de proprietate, fie a unei clădiri, fie a unei moşii şi-l aplicau la sclavi sau la oameni eliberaţi din sclavie, cărora li se încredinţau grija şi administraţia casei şi pământului care aparţineau stăpânului lor. Ispravnicul nu numai că avea grijă de treburile gospodăriei, dar şi lua măsuri de prevedere pentru ea. Aceasta era o slujbă de o mare răspundere. Aplicarea acestui cuvânt la slujitorii lui Hristos e deosebit de exactă. Slujitorul Evangheliei este însărcinat cu îngrijirea de biserica lui Dumnezeu de pe pământ şi procurarea a ceea e necesar pentru buna ei stare (vezi Ioan 21:15–17; 1Pet. 5:1–3).
În isprăvnicie, lucrul de supremă importanţă e credincioşia. Omul nu are putere absolută asupra a nimic din lumea aceasta, nici măcar asupra puterii sale fizice sau mentale, deoarece ,,toate însuşirile pe care le posedă oamenii aparţin lui Dumnezeu” (5T 277). El e o fiinţă creată şi ca atare aparţine Creatorului său. El e şi o fiinţă răscumpărată prin sângele lui Hristos (vezi Fapte 20:28); de aceea, într-un dublu sens, omul nu îşi aparţine. Pământul şi tot ce e pe el aparţin lui Dumnezeu; El e proprietarul suprem. El a încredinţat grija proprietăţii Sale omului, care în felul acesta devine administratorul Lui, cel însărcinat cu răspunderea de a folosi bunurile Stăpânului sau în aşa fel ca să revină un câştig lui Dumnezeu. Recunoaşterea acestei legături dintre om şi Creatorul său ar trebui să producă o hotărâre de a exercita o mare grijă în folosirea a tot ceea ce i-a fost încredinţat în cursul perioadei rămânerii lui pe pământul acesta. Adevăratul credincios în Hristos va căuta continuu să proslăvească pe Dumnezeu în administrarea din partea sa a lucrurilor puse în grija lui, fie fizice, mentale sau spirituale. El va recunoaşte că nu e liber să folosească bunurile sau talentele sale pentru satisfacerea dorinţelor şi ambiţiilor fireşti ale inimii sale. El e sub obligaţia ca totdeauna să pună interesul lui Dumnezeu mai presus de toate activităţile vieţii. Adevărul acesta e ilustrat de parabola talanţilor (vezi Mat. 25:14-30; COL 328,329).
Tainelor. Gr. musteria, (vezi Rom. 11:25; 1Cor. 2:7). Planurile lui Dumnezeu de readucere a omului în armonie cu Sine, mai înainte vreme au fost înţelese numai în chip întunecos, dar acum sunt date la lumină prin Isus Hristos (vezi Efes. 3:9–11; Col. 1:25–27; 1Tim. 3:16). Lucrătorii lui Hristos sunt însărcinaţi să lămurească adevărurile sublime ale Evangheliei tuturor oamenilor (Mat. 28:19.20; Mar. 16:15). Ei trebuie să lucreze în aşa manieră încât nevoile fiecărui suflet care caută neprihănirea să fie împlinite. Răspunderea aceasta de a duce vestea cea bună a mântuirii revine fiecărui credincios, deoarece toţi sunt administratori cărora li s-a încredinţat pâinea vieţii pentru a fi dusă unei lumi flămânde şi muritoare de foame (vezi 9T 246; Ed. 139).