4:12 ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm;
Cu mâinile noastre. Deşi chemat de Dumnezeu să se consacre lucrării Evangheliei, Pavel se întreţinea prin muncă (vezi Fapte 18:3; 20:34; 1Tes. 2:9; 2Tes. 3:8,9).
Când suntem ocărâţi, binecuvântăm. Apostolii au pus în practică învăţătura lui Isus, din predica de pe munte (Mat. 5:11,12,44). Când erau rău trataţi, nu se răzbunau ci sufereau cu răbdare. Nu numai că se înfrânau de la căutarea răzbunării, ci întorceau bine pentru rău (vezi Fapte 27:33-36). Calitatea de a suferi abuzul cu răbdare şi de a face bine prigonitorilor săi este o caracteristică de seamă a adevăratului creştinism. El e o dovadă că Duhul Sfânt stăpâneşte acea viaţă (Gal. 5:22). O astfel de atitudine este contrarie filosofiei lumeşti, care învaţă apărarea drepturilor personale şi încurajează răzbunarea pentru injuriile sau dispreţuirile provenite de la alţii (vezi Mat. 5:38-42). Urmaşii lui Hristos să lase răzbunarea pe seama justiţiei lui Dumnezeu (vezi Deu. 32:35; Psa. 94:1, 4–7, 21–23; Rom. 12:19–21; MB 70, 71). Sunt împrejurări când nu e rău a cultiva un sentiment de dreaptă indignare. Trebuie totuşi să se scoată în evidenţă că astfel de sentimente sunt îngăduite când cineva vede că ,,Dumnezeu este dezonorat şi serviciul Său, făcut de ocară” (DA 310). Inima firească, nerenăscută, trebuie să fie ţinută crucificată şi niciodată să nu i se permită să încerce a se justifica (vezi DA 353).