15:19 Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!
Numai pentru viaţa aceasta. [,,Numai în viaţa aceasta”, KJV]. Dovezi textuale favorizează (cf.
p. 10) următoarea ordine a cuvintelor: ,,Dacă în această viaţă în Hristos nădăjduim numai”. Această ordine arată că Pavel subliniază nu ,,această viaţă” ci faptul că credinţa creştină e întemeiată pe ceva mai mult decât numai nădejdea. În felul acesta el zugrăveşte în chip viu zădărnicia unui creştinism devitalizat. Necredinţa în înviere jefuieşte oameni de certitudinea cu privire la viaţă după moarte, şi îi lasă cu o credinţă neefectivă pentru existenţa prezentă.
Mai de plâns. [,,Mai mizerabili”, KJV]. Gr. eleeinos ,,nenorociţi”, ,,de plâns”, ,,mizerabili”. Propoziţia aceasta spune literal, ,,suntem mai nenorociţi decât toţi oamenii”. Ar trebui să se noteze că Pavel nu sugerează aici că evlavia şi conformarea faţă de voia descoperită a lui Dumnezeu în viaţa aceasta nu sunt însoţite de fericire. Credinciosul are motiv de a fi mai fericit decât alţi oameni, dar dacă învierea este o amăgire, atunci creştinii merită mai multă milă decât oricare alţi oameni. Nimeni nu a avut nădejdi atât de mari de a se bucura de veşnicie, aşa că nimeni nu va încerca o atât de adâncă dezamăgire dacă nădejdile acelea sunt prăpădite prin dovedirea învierii ca neadevărată. Apostolul foloseşte o astfel de argumentare pentru a demonstra corintenilor natura distrugătoare de credinţă şi nelogică a tăgăduirii doctrinei creştine a învierii. În plus, creştinii erau supuşi la încercări şi persecuţii mai mari decât alţi oameni, aşa că dacă după suferinţa din cauza credinţei lor, erau dezamăgiţi în nădejdea lor în înviere, starea lor ar fi fost cu adevărat de plâns.
O puternică demonstraţie de autenticitate a creştinismului se poate trage din versetul acesta. E de conceput că unii oameni pot fi dispuşi să îndure lipsă şi trudă dacă sunt siguri de o recompensă corespunzătoare pentru sacrificiul lor; dar e de necrezut ca apostolii să muncească şi să sufere, bine ştiind că nădejdea glorioasă pe care ei o proclamau era o amăgire, că Hristos nu înviase! O asemenea afirmaţie e atât de ridicolă încât este chiar de necrezut.