Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Corinteni

1 Corinteni 14:5


14:5 Aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi, dar mai ales să prorociţi. Cine proroceşte, este mai mare decât cine vorbeşte în alte limbi; afară numai dacă tălmăceşte aceste limbi, pentru ca să capete Biserica zidire sufletească.

Toţi să vorbiţi în limbi. Ca nu cumva să fie pe nedrept acuzat că depreciază vreun dar al Duhului, Pavel exprima o dorinţă ca toţi credincioşii să vorbească în limbi. Acesta era un dar important, şi avea de îndeplinit un rol în lucrarea bisericii. Totuşi, darul acesta nu trebuia să pună în umbră darul mai puţin spectaculos, dar mai important al profeţiei.

Mai mare. Darul profeţiei era mai mare din cauza valorii lui pentru biserică. Mai mulţi trăgeau folos din el decât prin darul limbilor. Darurile Duhului trebuia să fie evaluate potrivit cu utilitatea lor, şi nu potrivit cu natura lor aparentă.

Afară numai dacă tălmăceşte. Pare că acela care vorbea în limbi nu era totdeauna în stare să tălmăcească tainele care-i fuseseră descoperite. Pavel îl sfătuieşte să se roage ,,să aibă darul s-o tălmăcească” (v. 13), dar avertizează că ,,dacă nu este cine să tălmăcească”, el ,,să tacă în biserică”

(v. 27, 28). Zidire. Vezi v. 4.