14:34 Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea.
Femeile să tacă. Dacă ultima expresie a v. 33 e legată cu v. 34 (vezi v. 33) pasajul zice: ,,Ca în toate bisericile, femeile să tacă”. Cu o astfel de împărţire, porunca privitoare la faptul ca femeile să tacă e arătată că e nu numai o restricţie regională din cauza unor împrejurări locale, ci o reflectare a obiceiului general în toate bisericile. Că obiceiul era general, se poate deduce din 1Tim 2:11, 12, unde fără de a alege vreo anumită biserică, Pavel îndeamnă: ,,Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai sus de bărbat, ci să stea în tăcere”.
Unii au găsit dificultate în a înţelege această oprelişte, în termeni, nu numai a concepţiilor noastre moderne al locului femeilor în biserică, dar şi al locului şi serviciului femeilor în istoria biblică (vezi Jud 4:4; 2Rg 22:14; Luc 2:36, 37; Fapte 21:9). Pavel însuşi lăuda femeile care lucrau cu el în Evanghelie (Filp 4:3). Nu e nici o îndoială că femeile au îndeplinit un rol hotărât în viaţa bisericii. Atunci, pentru ce să fie oprite de a vorbi în public? Răspunsul acesta se găseşte în v. 35.
Legea. Scripturile învaţă că, din cauza rolului ei în căderea bărbatului, femeii i s-a rânduit de Dumnezeu o poziţie de subordonare faţă de soţul ei (vezi Gen 3:6, 16; Efes 5:22–24; 1Tim 2:11, 12; Titus 2:5; 1Pet 3:1, 5, 6). Datorită schimbării aduse prin intrarea păcatului în experienţa umană, viaţa armonioasă pe care omul o cunoscuse mai înainte s-a sfârşit. Nu mai era posibil ca soţul şi soţia să aibă autoritatea egală la conducerea căminului, şi Dumnezeu a ales să aşeze asupra bărbatului răspunderea majoră de a lua hotărâri şi de a-şi învăţa familia (vezi PP 58, 59).