13:7 acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
Suferă. Gr. stego, ,,a acoperi strâns”, ,,a ocroti prin acoperire”; ,,a susţine”, ,,a suporta”. Iubirea acoperă şi nu vorbeşte despre greşelile altora, pe care egoismul inimii fireşti bucuros le-ar dezvălui. Iubirea nu e doritoare să cerceteze slăbiciunile altora sau de a îngădui să fie cercetate de altcineva.
Crede toate. Expresia aceasta nu vrea să spună că acela care iubeşte pe semenii săi e credul până la absurditate, nefăcând nici o distincţie între lucrurile de crezut, şi în felul acesta în situaţia de a crede o minciună ca fiind adevăr. Dar iubirea este dispusă să interpreteze cât se poate mai bine purtarea altora, punându-le în socoteală motive bune. Aceasta este atitudinea iubirii, deoarece iubirea caută să facă pe alţii fericiţi şi nu va crede nimic în detrimentul lor decât pe temeiul unor dovezi de netăgăduit. În legătură cu Dumnezeu, iubirea crede fără îndoială tot ce este descoperit cu privire la voia lui Dumnezeu pentru om. Nu e îndoială cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu şi a cerinţelor sale; totul este acceptat şi împlinit cu bunăvoinţă.
Nădăjduieşte. Oricât de întunecoase ar fi aparenţele, şi orice motive ar fi pentru a pune la îndoială sinceritatea altora, iubirea încă nădăjduieşte că totul va fi bine până când a dispărut orice posibilitate de a fi confirmată. Această credinţă faţă de semeni, pe care o inspiră iubirea, duce la susţinerea cauzei lui în faţa opoziţiei. Iubirea se întemeiază pe încredere, şi încrederea aceasta se reazămă în cele din urmă pe Dumnezeu; de aceea, iubirea e dispusă să dea piept cu ridiculizarea, cearta şi dispreţul în apărarea altora, nădăjduind că la timpul cuvenit adevărul va fi îndreptăţit.
Rabdă. Iubirea suferă în tăcere toate dificultăţile, încercările, persecuţiile şi injuriile aduse de om, şi toate atacurile pe care Dumnezeu va vedea de bine să îngăduie adversarului să le dea (vezi Iov 13:15). Această afirmaţie cu privire la iubire arată răbdarea cea fără de margini care e posedată de acela care e totdeauna sub stăpânirea iubirii. Purtarea curioasă a altora, poate calculată ca să-l rănească sau să-l supere, o suportă cu răbdare, deoarece vede în semenii săi suflete pentru care a murit Hristos, suflete care sunt duse în rătăcire de Satana, şi de care să se aibă milă şi care să fie ajutate şi nu să fie condamnate sau tratate cu asprime. Fiind expunerea perfectă a Legii lui Dumnezeu, iubirea lucrează consistent pentru interesele supreme ale altora, şi în consecinţă e pregătită să privească la purtarea nefavorabilă a altora cu o răbdare şi simpatie înţelegătoare inspirată de Dumnezeu (Mat 22:37–40; Rom 13:10; 1Ioan 4:7, 12, 16, 18, 20, 21).