13:3 Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
Împărţi. [,,Dărui”, KJV]. Gr. promizo, ,,a hrăni punând bucăţele de hrană în gură”, ,,a împărţi cu zgârcenie”, ,,a hrăni cu bucăţele”; folosit în NT numai aici şi în Rom 12:20. Aici cuvântul se poate aplica la împărţirea bunurilor la săraci în porţii mici. Era probabil un lucru obişnuit pe vremea lui Pavel ca bogaţii să facă cu zgârcenie pomeni săracilor la poarta proprietăţii lor (vezi Luc 16:20, 21). Apoi, iarăşi, ei probabil distribuiau pomeni în porţii mici la mulţi oameni aşa încât să tragă folos un număr mai mare şi ei să fie gata să laude pe donator. Facerea de pomeni era socotită a fi o mare virtute, şi era adesea făcută ostentativ. Isus a mustrat cu asprime dorinţa aceasta pentru aclamaţie populară (vezi Mat 6.1-4). Pavel arăta că dacă tot ceea ce ar fi avut un om ar fi fost transformat în mii de pucăţele şi dat altora, şi totuşi ar fi lipsit iubirea adevărată din viaţă, totul nu ar fi fost decât ipocrizie goală şi fără de nici o valoare spirituală. Deşi o astfel de purtare s-ar fi putut să aibă ca rezultat un bine pentru alţii, nu putea să aibă aprobarea lui Dumnezeu pentru că lipseau calificaţiile de caracter cerute.
Să fie ars. Dovezi textuale importante pot fi de asemenea citate (cf. p. 10) pentru exprimarea ,,aşa ca să mă pot făli”. Cu această exprimare înţelesul pasajului este: ,,deşi îmi împart toate posesiunile pentru a hrăni pe săraci, şi deşi predau corpul meu, ca să mă fălesc, nu-mi foloseşte la nimic”.
Ideea din exprimare KJV e că martirajul care e căutat pentru slăvire de sine nu are nici un merit. Pe vremea lui Pavel nu se obişnuia a se omorî oamenii prin ardere; metodele de execuţie obişnuite erau împroşcarea cu pietre, crucificarea sau decapitarea cu sabia. Se pune întrebarea: De ce atunci se referă Pavel la martirajul prin ardere? Răspunsul este: Poate pentru că arderea reprezintă forma cea mai dureroasă de moarte. A-şi da trupul să fie ars ar reprezenta o formă extremă de jertfire de sine. Unii au privit pasajul acesta ca profetic despre tortura grozavă cu foc de care a avut parte biserica pe vremea lui Nero. Ei văd în felul acesta în pasaj o avertizare împotriva înşelăciunii că s-ar fi putut obţine vreun merit prin căutarea zadarnică a martirajului prin foc.
Nu-mi foloseşte la nimic. Dacă cineva care suferă martirajul prin foc nu posedă calificaţiile de caracter reprezentate prin ,,iubire” (agape), nu are nădejde de viaţă veşnică, şi în consecinţă a pierdut totul. Iubirea, deci, e mai de peţ decât darurile Duhului pe care corintenii doreau să le aibă
(v. 1, 2), sau decât faptele singure de binefacere sau lepădare de sine. Nimic nu poate lua locul iubirii (vezi Ioan 14:15, 21, 23; 15:9, 10, 12, 14; 1Ioan 4:11, 12, 16–21; 5:1–3).