13:2 Şi chiar dacă aş avea darul prorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
Proorociei. Apostolul merge mai departe la darul mai important, deşi poate mai puţin senzaţional, al vorbirii ca sol inspirat al lui Dumnezeu, transmiţând bisericii instrucţiuni din Cer. Superioritatea acestui dar faţă de acela al limbilor şi al altor daruri spirituale este scoasă în evidenţă în cap. 14:1, 39. Profetul, care stă între Dumnezeu şi oameni şi descoperă voia lui Dumnezeu oamenilor, trebuie să fie dominat de iubire, altminteri soliile lui vor avea puţin efect asupra ascultătorilor.
Tainele. Gr. musteria, (vezi Mat 13:11; Rom. 11:25). Din cauza păcatului, puterile minţii s-au slăbit; capacitatea lui de a înţelege minunile vieţii, atât naturale cât şi spirituale, e cu mult inferioară aceleia pe care originar Dumnezeu a intenţionat ca omul să o aibă (vezi Isa 6:9, 10; Ioan 12:37–40; 2Cor 4:4; 4T 585; 5T 698, 701). Îndelungi şi sârguincioase studii şi cercetări se cer pentru a face pe om să descopere tainele naturii, dar acestea erau uşor însuşite de Adam înainte ca el să fi păcătuit (vezi PP 50, 51). Mintea neconvertită, dominată de păcat, nu poate înţelege lucrurile lui Dumnezeu. Aceasta se datorează faptului că păcatul a săvârşit o completă schimbare în natura spirituală a omului, aşa încât căile lui sunt diametral opuse celor ale Creatorului său (vezi Isa 55:8, 9). Profeţilor, Dumnezeu vede de bine să le descopere lucrările voii Sale în favoarea oamenilor. La rândul lor, ei sunt însărcinaţi să înveţe pe oameni cu privire la relaţia lor cu Dumnezeu şi cu semenii lor (vezi Psa 25:14; Amo 3:7).
Ştiinţa. [,,Cunoştinţa” KJV]. Prin ,,cunoştinţă”, fără îndoială Pavel se referă, nu la cunoştinţe [sau ,,ştiinţă”] în general, ci la darul cunoştinţei descris în cap. 12:8 ,,cuvântul cunoştinţei”, însemnând ,,exprimarea cunoştinţei” (vezi comentariul la cap. 12:28).
Credinţa. Adică, darul credinţei descris în cap. 12:9 (vezi comentariul acolo).
Dragoste. [,,Caritate”, KJV]. Vezi v. 1.
Nimic. După ce a notat posedarea posibilă a darurilor profeţiei, înţelepciunii, cunoştinţei şi credinţei, înzestrări spirituale distinse şi foarte mult dorite, Pavel face afirmaţia simplă că toate aceste lucruri, oricât de admirabile şi importante ar putea fi, sunt ineficace fără iubire.
Acelaşi lucru este adevărat şi cu darurile dobândite, ca de pildă cunoştinţele intelectuale. Satana are o mare putere intelectuală şi ştiinţă care întrece pe aceea a oamenilor, dar nu e înnobilat prin aceasta (vezi 2T 171; PP 36; 5T 504). Mintea care nu e predată lui Hristos şi nu e stimulată de Duhul Său e sub stăpânirea lui satana, care lucrează în ea pentru a aduce la îndeplinire în ea propria lui plăcere (vezi 5T 515). În felul acesta devine aparent că simplele cunoştinţe intelectuale, lipsite de calitatea dumnezeiască a iubirii, nu serveşte decât la a ajuta pe vrăjmaş să-şi realizeze scopurile, şi nu ajută cu nimic la promovarea intereselor spirituale ale oamenilor (vezi 1Ioan 4:8). Cineva care poate să fi avut mult din înţelepciunea lumii acesteia, împreună cu o înţelegere teoretică a legăturii care trebuie să existe între om şi Dumnezeu, şi totuşi n-a avut o cunoaştere experimentală a iubirii, ar fi totuşi pierdut. Străduinţele lui de a face bine altora ar fi infructuoase, şi marea ţintă pe care ar trebui să o aibă în viaţă, proslăvirea lui Dumnezeu, ar rămâne neatinsă (vezi 1Ioan 4:7, 8; MB 37).