13:11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
Copil. Gr. nepios, literal, un ,,nevorbitor”, un prunc”. Aici apostolul foloseşte experienţele copilăriei şi acelea ale bărbăţiei pentru a scoate în evidenţă marea diferenţă care există între slaba înţelegere posedată de oameni acum, şi lumina strălucitoare a cunoştinţei pe care o vor avea în cer.
Vorbeam. Sau ,,obişnuiam să vorbesc”, adică, era deprinderea mea să vorbesc. Sunetele fără înţeles scoase de un copil care învaţă să vorbească sunt aici comparate cu înţelepciunea care va înlocui cunoştinţa pământească în stadiul viitor nemuritor. Când cineva ajunge la starea de bărbat, lasă la o parte ca fără valoare ideile şi sentimentele copilăriei, care mai înainte păreau de aşa mare însemnătate. Într-un chip asemănător, când se ajunge la cer, oamenii vor lăsa la o parte ideile, vederile şi sentimentele care sunt cultivate în viaţa aceasta, şi sunt considerate atât de valoroase şi importante.
Simţeam. [,,Înţelegeam”, KJV]. Sau ,,obişnuiam să gândesc”, adică era obiceiul meu să gândesc. Aceasta se referă la exercitarea timpurie, nedezvoltată a minţii de copil, un mod de gândire care nu poate fi considerat normal. Înţelegerea era strâmtă şi nedesăvârşită, şi cunoştinţa era puţină. Lucrurile care ocupau atenţia atunci şi-au pierdut valoarea, când a fost ajunsă vârsta de adult.
Gândeam. Sau ,,foloseam raţiunea”, adică era deprindere mea să raţionez. Gândirea şi raţionarea copilăriei apar puerile, cu vedere scurtă, inconcludente, şi eronate pentru un adult. Aşa va fi când poporul lui Dumnezeu se va găsi în împărăţia slavei; va fi tot atât de mare diferenţă între planurile, opiniile, înţelegerea şi puterile de raţiune pământeşti şi cele ale cerului cum este între acelea ale copilăriei şi acelea ale vârstei de om mare.
Lepădat. Gr. katargeo, (vezi v. 8).