11:25 Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.
Tot astfel. [,,În acelaşi fel”, KJV]. Adică, cu aceeaşi solemnitate şi în acelaşi scop, şi pentru a învăţa acelaşi mare adevăr. Cuvintele acestea arată de asemenea că Domnul a mulţumit înainte de a invita pe ucenicii Săi să bea vinul (vezi Mat 26:27; Mar 14:23; Luc 22:17).
După cină. [,,După ce a cinat”, KJV]. Nu e cu putinţă de a determina la care punct din ritualul Paştelui a fost introdusă noua rânduire (vezi Ioan 13:2). Ea trebuia să fie o rânduială cu totul nouă, nu o continuare a praznicului pascal, a cărei însemnătate a dispărut când Hristos a murit.
Acest pahar. Printr-o figură de vorbire, paharul care cuprindea vinul stă în locul conţinutului lui. Paharul conţinea vinul de Paşte ,,neatins de fermentaţie” (vezi Mat 26:27).
Legământul. [,,Testamentul”, KJV]. Gr. diatheke, ,,un legământ”, ,,o înţelegere”, ,,un aranjament”. Aici diatheke se referă la înţelegerea pe care a făcut-o Dumnezeu cu omul, prin care, datorită împăcării efectuate prin mijlocirea morţii ispăşitoare a lui Hristos, Dumnezeu urma să dea viaţă veşnică tuturor acelora care cred în Hristos (vezi Ioan 3:16, 36; 5:24; 1Ioan 5:12). Că acest aranjament pentru mântuirea omului era în vigoare înainte ca Isus să vină pe pământ, e cât se poate de evident, deoarece Abraam, între alţii, a fost mântuit prin credinţa în Răscumpărătorul făgăduit (Rom 4:3, 16–22; Evr 11:39, 40). Cum putea deci acesta să fie numit un legământ ,,nou”? Nu era nou din punct de vedere al timpului, ci din punct de vedere al timpului ratificării lui prin sângele lui Hristos. În ce priveşte legătura dintre legământul vechi şi cel nou, vezi Eze 16:60.
În sângele Meu. Se obişnuia în vremurile VT să se ratifice, sau să se sigileze, învoielile făcute între două părţi prin junghierea unui animal. În unele cazuri animalul era tăiat în bucăţi şi părţile contractante treceau printre părţile animalului despicat, semnificând prin aceasta legământul lor de credincioşie faţă de termenii legământului (Gen 15:9–18; Ier 34:18, 19). Vechiul legământ dintre Dumnezeu şi Israel a fost confirmat prin sânge de animale (Exo 24:3-8). Noul legământ dintre Dumnezeu şi om, întemeiat cu totul pe făgăduinţele lui Dumnezeu, a fost ratificat prin sângele lui Isus (vezi Evr 10:12, 14, 16, 20; PP 371).
Spre pomenirea Mea. E lucru de cea mai mare însemnătate ca realitatea Golgotei, cu toate implicaţiile ei, să nu lipsească niciodată din gândirea tuturor acelora care preţuiesc viaţa veşnică. Studiul ştiinţei mântuirii va ocupa atenţia celor răscumpăraţi în decursul veşniciei. Adevăraţii creştini vor dori să dea multă atenţie acestei teme în timp ce aşteaptă pe Domnul lor să vină (vezi Ed. 126; DA 659).
Ori de câte ori. Timpul şi frecvenţa ţinerii Paştelui fuseseră prescrise precis de Dumnezeu (Exo 12:1-20), dar nu aşa este şi cu Sfânta Cină. Frecvenţa celebrării ei e lăsată la alegerea credincioşilor. E lucru natural a gândi că aceia care iubesc pe Domnul şi sunt conştienţi de marea lor nevoie de El, vor fi voioşi să participe adesea la sfânta slujbă a împărtăşaniei.