10:22 Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El?
Întărâtăm. [,,Provocăm”, KJV; ,,Facem... în ciudă”, G. Gal.]. Vor creştinii, înzestraţi cu toată lumina Evangheliei, având ochii deschişi faţă de adevărul privitor la natura cultului idolatru, să rişte de a trezi mânia Domnului participând la praznicele idolatre? Vor îngădui ei ca poftele şi patimile lor senzuale să le întunece raţiunea încât să sfideze pe Domnul lor prin participarea la praznice idolatre? Avertizarea cuprinsă în porunca a doua este îndestulătoare pentru a arăta atitudinea lui Dumnezeu faţă de idolatrie, arătând că El priveşte la un astfel de cult ca fiind o insultă directă faţă de Sine (vezi Exo 20:5). Dumnezeul nostru este un Dumnezeu gelos şi nu va împărţi închinarea şi ascultarea poporului Său cu nici o altă putere (vezi Exo 20:4, 5; 34:12–16; Iosua 24:19; Mat 6:24). Alipirea la cultul idolatru prin participarea la mesele lor ar însemna să se ia parte la ceea ce Dumnezeu a privit totdeauna cu o deosebită repulsie, şi care, mai mult decât orice altceva, e o sursă de provocare (vezi Lev 19:4; 26:30; Deu 18:10–12; 1Cor 6:9; Efes 5:5; Apoc 21:8; 22:15).
Orice în viaţa cuiva are efectul de a îndepărta afecţiunile de la Dumnezeu şi a le fixa la alte fiinţe sau lucruri este un păcat asemănător cu acela al corintenilor de a lua parte la mese şi petreceri idolatre. Orice ataşare faţă de prieteni, avere, renume, popularitate, sau succes material, care face pe cineva să dea timp sau atenţie lucrurilor acelora în aşa măsură încât cultul lui Dumnezeu să fie neglijat, este idolatră în natură şi merită numai mustrarea şi mânia lui Dumnezeu (vezi Mat 10:37-39; Luc 14:26).
Gelozie. Pentru a ilustra iubirea Sa pentru omenire, Dumnezeu foloseşte ilustraţia căsătoriei (vezi Ier 6:2; 2Cor 11:2). Depărtarea de Dumnezeu pentru a se închina la idoli e descrisă de profeţi ca adulter (vezi Ose 4:12–15; 8:14; 9:1, 15, 17). Dumnezeu, ca soţ al bisericii Sale, doreşte ca mireasa Sa să fie exclusiv a Sa, şi e foarte gelos pe ceea ce depărtează afecţiunile ei de la El. Cu siguranţă nici un creştin care cu adevărat iubeşte pe Domnul nu va permite nimănui şi la nimic să trezească gelozia Lui. De aceea nici un creştin nu se poate asocia la ceea ce este idolatru în natură.
Mai tari. Construcţia întrebării în greceşte anticipează un răspuns negativ. Nimeni nu se poate lupta cu succes cu Dumnezeu; de aceea este cu totul neînţelept de a se angaja în orice formă de activitate contrarie poruncilor Sale şi să aştepte să scape de pedeapsa divină. Principiul acesta ar trebui să fie luat în consideraţie de cei care iubesc păcatul şi stăruie a se angaja în el, şi în acelaşi timp mărturisesc a iubi şi a servi pe Dumnezeu. Totuşi, faptul acesta al certitudinii judecăţii nu ar trebui să fie motivul principal al serviciului nostru, ci mai degrabă recunoaşterea minunatei iubiri şi credincioşii a lui Dumnezeu (vezi Rom 5:8; 8:35; 1Cor 10:13).