1:3 Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
Har. Gr. charis, un cuvânt care apare de vreo 150 ori în NT, redat ,,har” de 130 de ori. În restul cazurilor e tradus ,,hatâr”, ,,bucurie”, ,,mulţumire”, ,,mulţumiri”, ,,vrednic de mulţumire”, ,,plăcere”, ,,dărnicie”, ,,folos”, ,,bineplăcut”, ,,milostiv”. Toate aceste cuvinte combinate nu izbutesc să dea minţii slava, uimirea, bucuria, veselia şi recunoştinţa care sunt trezite în mintea aceluia care prinde o privelişte a descoperirii atributelor fără de seamăn ale lui Dumnezeu, care se dau pe faţă în procedeele Sale milostive cu omul, prin Isus Hristos. Toate acestea sunt rezumate în cuvântul charis.
Vechii greci adorau frumuseţea. Ei foloseau pe charis pentru a sugera un sentiment de frumuseţe sau de încântare; apoi ideea aceasta a fost transferată la obiectul care producea sentimentul frumuseţii. Înţelesul a fost extins pentru a cuprinde recunoştinţă, mulţumiri, graţiozitate plăcută şi caracter agreabil. În sensul concret, cuvântul arăta o favoare acordată sau un hatâr făcut.
Biserica creştină primară a adoptat expresia aceasta pozitivă şi a aplicat sensul în plus de natură amabilă, afectuoasă, plăcută, o dispoziţie îndurătoare, la atitudinea creştinilor unii către alţii. Mai aparte, termenul a fost folosit pentru a exprima ,,relaţia şi conduita lui Dumnezeu faţă de omul păcătos, aşa cum sunt date pe faţă în şi prin Hristos, mai ales ca un act de favoare spontană” (Hermann Cremer, Biblico-Theological Lexicon [1886], pag. 574). Favoarea aceasta a lui Dumnezeu faţă de om nu depinde în nici un fel de starea omului; adică nici strădaniile lui de a câştiga harul prin fapte ale neprihănirii, nici eşecul de a face aşa ceva nu afectează favoarea lui Dumnezeu faţă de el; el este la dispoziţia lui pentru a se folosi de el, dacă vrea. Gradul lui de păcătoşenie nu are nici o influenţă asupra bunăvoinţei lui Dumnezeu de a fi îndurător faţă de el, prin Isus. Vezi Rom.
1:7.
Pace. Gr. eirene, cuvântul de la care derivă numele de Irina. Aşa cum e folosit în NT, eirene înseamnă acea completă absenţă a orice tulbură sau întrerupe cea mai adâncă lucrare a Duhului Sfânt în viaţa omului, prin care sufletul e adus în perfectă armonie cu Creatorul său. J. H. Thayer defineşte cuvântul astfel: ,,starea liniştită a sufletului sigur de mântuirea lui prin Hristos şi, în felul acesta, netemându-se de nimic din partea lui Dumnezeu şi mulţumit cu soarta sa pământească, de orice fel ar fi ea”. Vezi Rom. 1:7.