1:21 Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.
Lumea cu înţelepciunea ei. În ciuda înţelepciunii şi realizărilor ei lăudate, lumea nu ajunsese la o cunoaştere a adevăratului Dumnezeu. Grecii se distingeau pentru filozofia lor, dar toată căutarea lor după lucruri noi şi nemaiauzite (vezi Fapte 17:21) nu-i dusese la o cunoaştere a lui ,,Dumnezeu care a făcut lumea şi tot ce este în ea” (vers. 24). Iudeii, şi ei se făleau cu înţelepciunea lor superioară, dar erau întristător de ignoranţi în ce priveşte cunoaşterea esenţială a mântuiri.
În înţelepciunea lui Dumnezeu. Deşi aşezaţi într-un loc unde erau înconjuraţi de multe dovezi ale înţelepciunii lui Dumnezeu, dovedită în măreţele lucrări ale creaţiunii, minunile lumii naturale şi măreţiile cerurilor stelare şi lucrării minunate a providenţei în folosul lor, oamenii nu au ajuns să cunoască pe Dumnezeu. În iubirea şi mila Lui pentru omenirea pierdută, Dumnezeu a proclamat vestea măreaţă a mântuirii prin credinţa în Hristos. Vestea aceasta care pentru persoanele înţelepte după felul lumii era o simplă nebunie, a devenit pentru cei care o acceptă, mijlocul ales de Dumnezeu pentru răscumpărare.
N-a cunoscut pe Dumnezeu. Adică n-a ajuns la o cunoaştere a Lui. Pavel vorbeşte aici de o înţelepciune a mântuirii, aşa cum e descoperită în Evanghelie.
Propovăduirii. Gr. kerugma, ,,vestire”, ,,proclamare”, cu accent pe solia predicată, deşi nu excluzând vestirea însăşi, care trebuie să fie deosebită de keruxis, ,,actul predicării”. ,,Nebunia propovăduirii” este vestirea Evangheliei mântuirii prin credinţa în Hristos cel răstignit, care, pentru grecii şi pentru iudeii care nu credeau, părea o simplă nebunie.