1:12 Vreau să spun că fiecare din voi zice: Eu sunt al lui Pavel! Şi eu, al lui Apolo! Şi eu, al lui Chifa! Şi eu, al lui Hristos!
Fiecare din voi. Pare că duhul de partidă atinsese pe toţi. Diferiţii membri ai bisericii îşi înscriau sprijinul de partea unei partide sau alteia.
Al lui Pavel. Pavel menţionează mai întâi partida care se pretindea a fi susţinătorii lui. El nu arată favoare nici unei partide şi cel mai puţin dintre toţi, celor ,,ai săi”. Toţi ajung sub condamnare. Compararea unui conducător spiritual cu altul e contrarie spiritului lui Hristos.
Apolo. Un iudeu alexandrin, un susţinător al învăţăturilor lui Ioan Botezătorul, un om cu ,,darul vorbirii” şi ,,tare în Scripturi” (Fapte 18:24-25). El a primit credinţa la Efes, de la Acuila şi Priscila. De acolo a mers în Ahaia şi un timp a lucrat în biserica din Corint (Fapte 18:27, 28; cf. 1Cor. 3:5–7). Învăţătura şi elocvenţa lui au făcut pe unii din biserică să-l înalţe mai presus de Pavel. Când Pavel a predicat prima dată în acea metropolă, lucrarea lui fusese adaptată pentru a răspunde la mintea celor necunoscători de adevăr spiritual (1Cor. 2:1–4; 3:1, 2). Având privilegiul de a zidi pe temelia aceasta, Apolo fusese în stare să dea instrucţiuni dincolo de noţiunile elementare ale credinţei (cap. 3:6-11). Personalitatea lui, felul lui de a lucra şi felul de solie pe care a prezentat-o, a apelat la o anumită categorie de persoane, care a început să arate preferinţă pentru el. Alţii au refuzat să se desprindă de o loialitate pe care o simţeau faţă de Pavel, cel care cel dintâi le adusese Evanghelia. Cât priveşte pe Pavel şi Apolo, era o perfectă armonie între ei (vezi vers. 5-10). Când a apărut disensiunea, Apolo a părăsit Corintul şi s-a înapoiat la Efes. Pavel l-a îndemnat să se reîntoarcă, dar Apolo, hotărât, a refuzat.
Chifa. Adică Petru. ,,Chifa” e o transliterare a aramaicului Kepha însemnând ,,piatră” (vezi Ioan 1:42). ,,Petru” e o transliterare a gr. Petros, însemnând şi ,,piatră” (vezi Mat. 16:18). Fără îndoială, cei care aparţineau acestei partide credeau că e un merit special în pretinderea ataşamentului faţă de unul din cei doisprezece. Petru fusese asociat intim cu Isus şi fusese unul din conducătorii celor doisprezece apostoli. Faptul acesta, credeau ei, îl punea mai presus de Pavel şi Apolo. Sunt unii care cred că prezenţa acestei partide arată că Petru trebuie să fi vizitat cândva Corintul. Totuşi o astfel de concluzie nu e obligatorie şi nici nu se găsesc dovezi că o astfel de vizită a avut loc cândva.
Al lui Hristos. Acei care aparţineau la partida aceasta refuzau a urma orice conducător omenesc. Ei erau independenţi în atitudinea lor şi pretindeau că sunt învăţaţi direct de Hristos (vezi AA 278, 279).