Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Cronici

1 Cronici 28:9


28:9 Şi tu, fiule Solomoane, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău, şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar dacă-L vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie.

Tu, fiule, Solomoane. În faţa întregii adunări, David s-a adresat acum lui Solomon, îndemnându-l cu toată seriozitatea să fie credincios. David ştia că prosperitatea domniei fiului său depindea de credincioşia sa faţă de Dumnezeu. Dacă era credincios, Solomon avea să prospere; dacă era necredincios, el urma să culeagă roadele păcatului şi naţiunea urma să sufere împreună cu el.

Cunoaşte. Nimic pe lume nu e mai important decât cunoaşterea de Dumnezeu. Cunoaşterea de Dumnezeu aduce pace şi fericire în lumea aceasta şi binecuvântările vieţii veşnice. "Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu" (Ioan 17,3).

Cu toată inima. David l-a îndemnat pe fiul său să se supună fără rezerve lui Dumnezeu, sfătuindu-l să se predea cu totul în slujba Sa şi să facă lucrul acesta de bunăvoie şi bucuros (vezi 1 Cronici 29,19; cf. 1 Regi 8,61).

Cu un suflet binevoitor. Adevărata slujire a lui Dumnezeu este o slujire din inimă. Nimeni nu poate fi copilul lui Dumnezeu dacă nu-L slujeşte de bunăvoie. Nu există creştinism din constrângere. "De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării" (Isaia 1,19). Aceasta nu vrea să spună că îndeplinirea datoriei este întotdeauna în armonie cu înclinaţiile omului. De fapt, ascultarea cere adesea răstignirea eului personal. Plăcerile şi dorinţele lui Pavel se luptau zilnic cu datoria; totuşi, el a făcut voia lui Dumnezeu oricât de neplăcută şi crucificatoare era pentru natura lui (vezi LS 237).

Cercetează toate inimile. Domnul nu Se uită la înfăţişarea exterioară omului, ci la inima lui. În felul acesta a fost ales David (1 Samuel 16,7). Inima oricărui om este cunoscută lui Dumnezeu (1 Regi 8,39; Psalmi 139,1-4; Fapte 1,24; Evrei 4,13).

Pătrunde toate. [înţelege toate, KJV]. Deoarece înţelege slăbiciunea inimii omului, Domnul are milă şi îndurare de noi, chiar şi atunci când păcătuim împotriva lui. "Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână " (Psalmi 103,13.14).

Vei căuta. Compară cu Deuteronom 4,29; Isaia 55,6; Ieremia 29,13. Pentru omul care Îl caută, Domnul nu este departe. Cel care doreşte să-L cunoască Îl va găsi pe Dumnezeu şi va găsi de asemenea încredere, pace şi viaţă veşnică. Cea mai recompensatoare căutare este căutarea de Dumnezeu.

Te va lepăda. Omul e cel care producere o despărţire între el şi Dumnezeu. Numai când omul părăseşte pe Domnul şi căile Lui, va descoperi că Dumnezeu l-a lepădat. Domnul nu părăseşte niciodată pe cei care Îl caută (Psalmi 9,10).