Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Cronici

1 Cronici 28:1


28:1 David a chemat la Ierusalim toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile seminţiilor, căpeteniile cetelor din slujba împăratului, căpeteniile peste mii şi căpeteniile peste sute, pe cei mai mari peste toate averile şi turmele împăratului şi ale fiilor săi, pe dregători, pe viteji şi pe toţi voinicii.

David a chemat. [A adunat, KJV]. Aceasta a fost o adunare a tuturor căpeteniilor convocate de David pentru a le expune conducătorilor naţiunii proiectul construirii templului şi pentru a-l instala pe Solomon în mod public ca rege. Solomon fusese uns în grabă şi în secret pentru a zădărnici planurile de uzurpare ale lui Adonia (vezi 1 Regi 1,38-39), dar acum urma să aibă loc încoronarea oficială.

Căpeteniile lui Israel. Căpeteniile şi conducătorii poporului indicaţi în propoziţiile următoare.

Căpeteniile seminţiilor. Vezi cap. 27,16-22.

Căpeteniile cetelor. Comandanţii celor 12 diviziuni ale oştirii (vezi cap. 27,2-15).

Căpetenii peste mii. Cu ocazia exodului din Egipt, Domnul îi dăduse instrucţiuni lui Moise să numească "căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci, şi căpetenii peste zece" (Exod 18,21).

Cei mai mari [administratori, KJV]. Vezi cap. 27,25-31.

Fiilor săi. Prinţii din familia regală erau cuprinşi probabil în lista conducătorilor ţării pentru a fi consultaţi în lucruri importante. Ei sunt menţionaţi mai târziu (cap. 29,24), atunci când promit solemn supunere faţă de Solomon.

Dregători. Ebr. sarisim, literal, "eunuci". Unii consideră că uneori saris are un sens general, denumind un curtean sau un slujbaş al palatului, deşi lucrul acesta nu poate fi dovedit (vezi la Genesa 37,36).