Printable ModeMarcu, 6
|
6:1 Isus a plecat de acolo, şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El. Isus a plecat. [“El a plecat”, KJV]. [A doua respingere la Nazaret, Marcu 6,1-6 = Matei 13,54- 58. Comentariu major: Marcu. Vezi harta p. 220; diagrama p. 221]. Potrivit cu relatarea lui Matei adoua respingere a lui Isus de către oamenii din Nazaret a avut loc după predica de la mare, deşi nu este arătat la cât timp după ea (vezi la Matei 13,53.54; cf. DA 241). Matei leagă strâns a doua respingere de la Nazaret cu evenimentele celei de-a treia călătorii galileene şi cu moartea lui Ioan Botezătorul (vezi Marcu 6,1-30; cf. DA 360). Moartea lui Ioan Botezătorul trebuie să fi avut loc fie la scurt timp înainte, fie după începutul călătoriei, deoarece lucrarea celor doisprezece a fost ceea ce la determinat pe Iord să creadă că Ioan Botezătorul revenise la viaţă (vezi la v. 14). Aşa că este probabil că această vizită finală la Nazaret (vezi DA 241) a avut loc în iarna anului 30-31 d. Hr. În patria Lui. [,,În ţara Lui”, KJV; ,,în oraşul Lui”, G. Gal.]. Pentru o tratare a timpului probabil al celei dintâi vizite a lui Isus la Narazet în cursul perioadei lucrării Lui galileene vezi nota adiţională la Luca 4. După cât se pare singurul fel în care raportul Evangheliei poate fi armonizat este pe temeiul a două vizite. Nici Matei, nici Marcu nu pomenesc Nazaretul pe nume în legătură cu această a doua vizită, dar nu poate exista îndoială că Nazaretul este în chip corespunzător amintit aici ca ,,patria” lui Isus, datorită faptului că El fusese crescut acolo (vezi Luca 4,16; cf. cap. 2,51), că El locuia acolo atunci când Şi-a început lucrarea publică (vezi Marcu 1,9), şi că era casa părinţilor lui (vezi Luca 2,1-5). După ce a părăsit Nazaretul pentru a-Şi începe lucrarea, Isus nu l-a mai revizitat decât atunci când a început lucrarea Sa galileană. Timpul scurs era de aproape 18 luni (vezi la Luca 4,16), probabil din toamna anului 27 d. Hr. până în primăvara anului 29 d.Hr. (vezi la Matei 4,12). Lucrarea galileană ca un tot a continuat din primăvara anului 29 d.Hr. până în primăvara anului 30 d.Hr. Astfel, către sfârşitul acestei perioade a avut loc vizita finală la Nazaret (cf. DA 241). 6:2 Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta, care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui? Ziua Sabatului. Ca şi cu prilejul vizitei anterioare (Luca 4,16) În sinagogă. Ca şi cu ocazia anterioară (vezi Luca 4,16). Pentru o descriere a sinagogii iudaice şi a slujbei la sinagogă vezi p. 56.57. Se mirau. Evident se părea ceva de necrezut pentru oamenii din Nazaret ca Cineva care trăise în mijlocul lor să poată fi Fiul lui Dumnezeu. El. [,,Omul acesta”, KJV]. Literal, ,,acesta”, o expresie care adesea denotă dispreţ. Ce fel de înţelepciune este aceasta? Vezi la Isaia 11,2.3; 50,4. Nici conducătorii iudei, nici concetăţenii Săi din Nazaret nu par să fi gândit să tăgăduiască inteligenţa, înţelegerea şi înţelepciunea infinit superioară a lui Isus. Ea era cu totul prea evidentă; de fapt tocmai aceasta îi tulbura. Astfel de minuni. [,,Chiar aşa lucrări mari”, KJV]. Vezi p. 208. Oamenii din Nazaret nu puteau tăgădui marile minuni pe care le săvârşea Isus, aşa cum nu puteau tăgădui înţelepciunea Lui. Fie că învăţa sau săvârşea minuni , ei erau constrânşi să admită că El ,,toate le face bine” (cap. 7,37). 6:3 Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici între noi? Şi găseau o pricină de poticnire în El. Tâmplarul. Matei zice, ,,fiul tâmplarului” (cap. 13,55). Deşi în folosirea idiomatică ebraică şi aramaică expresia ,,fiul tâmplarului” n-ar putea să fie mai mult decât o perifrază pentru ,,tâmplarul”, pare să nu fie vreun motiv de îndoială că Iosif fusese de meserie tâmplar şi că înainte de timpul când El a început lucrarea vieţii Sale, Isus a lucrat în meseria aceea (cf. DA 109). Acesta, într-adevăr, este una din puţinele informaţii asupra vieţii lui Hristos dintre vizita din copilăria Sa la Templu şi botezul Lui (vezi la Luca 2,51.52). Feciorul Mariei. Faptul că aici Isus este amintit ca fiind ,,feciorul Mariei” şi nu ,,fiul lui Iosif” lasă să se înţeleagă cu putere că Iosif era mort (cf. DA 109). Cu privire la Iosif ca ,,tatăl” lui Isus vezi la Matei 1,21; Luca 2,33. Fratele lui Iacov. Pentru fraţii lui Isus, vezi la Matei 1,18.25; 12,46. Mulţi au confundat pe acest Iacov cu Iacov fiul lui Alfeu, de obicei datorită relatărilor denaturate ale părinţilor bisericeşti timpurii sau a concluziilor lor bazate pe Galateni 1,19 şi 2,9. Unica menţionare certă a acestui Iacov după convertirea fraţilor lui Isus (vezi Fapte 1,14; cf. Ioan 7,5) este în Galateni 1,19, posibil şi Iuda 1. Iacov, ,,fratele Domnului” nu trebuie confundat cu Iacov fiul lui Alfeu (vezi la Marcu 3,18). Iuda. Probabil scriitorul epistolei lui Iuda este identificat ca ,,fratele” lui Iacov, singura persoană din NT numită Iuda cu privire la care o astfel de identificare este certă (vezi Iuda 1; vezi la Marcu 3,18). Surorile Lui. Pluralul arată cel puţin două şi lasă deschisă posibilitatea pentru mai multe. Găseau o pricină de poticnire. Gr. skandalizo, literal, ,,a se poticni”, (vezi la Matei 5,29). 6:4 Dar Isus le-a zis: Un proroc nu este dispreţuit decât în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui. Un proroc. Vezi la Geneza 20,7; Deuteronom 18,15. Nu este dispreţuit. [,,Nu este fără onoare”, KJV]. Cuvintele lui Isus de aici par să fi fost un proverb îndeobşte cunoscut. Dacă proprii fraţi ai lui Isus nu credeau că El este Mesia (vezi Ioan 7,5) cum s-ar fi putut aştepta ca foştii Lui vecini să creadă? În patria lui. Oamenii din Nazaret Îl cunoşteau bine (vezi la Luca 2,52). Toate contactele Lui zilnice cu ei mărturiseau despre desăvârşirea Lui de caracter şi lucrul acesta îi făcea să le pară rău deoarece îi aşezase pe ei într-o lumină nefavorabilă. În caracterul Lui exemplar ei nu văzuseră nimic care să-i atragă în mod deosebit, nimic ce ei ar fi apreciat sau considerat de valoare în realizarea scopurilor pentru care trăiau. Între rudele lui. Chiar un an mai târziu fraţii Lui nu ajunseseră să creadă în El (vezi la Ioan 7,5), deşi s-au convertit după moartea şi învierea Lui (vezi la Fapte 1,14). 6:5 N-a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi, şi i-a vindecat. Nici o minune. [,,Nici-o faptă mare”, KJV]. Isus a fost împiedicat nu de vreo lipsă de putere din partea Sa, ci de lipsa de credinţă din partea oamenilor (vezi Matei 13,58). Câţiva bolnavi. Vindecaţi pe cât se pare de boli mai minore. Dar nu au fost minuni remarcabile aşa cum săvârşise Isus în alte părţi. 6:6 Şi se mira de necredinţa lor. Se mira. Cu câteva luni mai înainte Isus Se ,,minunase” de credinţa sutaşului (vezi Matei 8,10). Străbătea. [,,S-a dus”, KJV]. Probabil pe când cei doisprezece îşi făceau circuitul prin oraşele şi satele Galileii. Marcu relatează activităţile evanghelistice personale ale lui Isus înainte de menţionarea celor doisprezece (vezi v. 7), în timp ce Matei urmează ordinea inversă (vezi Matei 11,1). 6:7 Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece, şi a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate. A chemat la Sine pe cei doisprezece. [A treia călătorie galileană, Marcu 6,7-13 = Matei 9,36 la 11,1 = Luca 9,1-6. comentariu major: Matei]. Cu privire la chemarea originară şi numirea celor doisprezece vezi la cap. 3,13-19. Doi câte doi. Vezi la cap. 3,14. Putere. Gr. exousia, ,,autoritate” (vezi la Marcu 2,10; Luca 1,35). 6:8 Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu; Brâu. Literal, ,,brâu” (vezi la Matei 10,9). 6:9 să se încalţe cu sandale, şi să nu se îmbrace cu două haine. Haine. Literal, ,,tunici” sau poate ,,cămăşi” (vezi la Matei 10,10). 6:10 Apoi le-a zis: În orice casă veţi intra, să rămâneţi acolo până veţi pleca din locul acela. Verset ce nu a fost comentat. 6:11 Şi, dacă în vreun loc nu vă vor primi, şi nu vă vor asculta, să plecaţi de acolo, şi să scuturaţi îndată praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru pământul Sodomei şi Gomorei decât pentru cetatea aceea. Adevărat. Vezi la Matei 5,18. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) omiterea restului v. 11. 6:12 Ucenicii au plecat, şi au propovăduit pocăinţa. Pocăinţa. [,,Oamenii trebuia să se pocăiască”, KJV]. Aceeaşi solie o predicase atât Ioan (vezi Matei 3,2), cât şi Isus (vezi Marcu 1,15). Cei doisprezece urmau să ofere vindecare pentru suflet, ca şi pentru trup. 6:13 Scoteau mulţi draci, şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi, şi-i vindecau. Ungeau cu untdelemn. Uleiul de măsline era de obicei folosit ca un leac în Palestina din vechime (cf. Luca 10,34) şi era folosit atât pentru uz intern, cât şi extern. Folosirea literală a untdelemnului ca medicament s-ar putea să fi oferit temeiul pentru folosirea lui simbolică aici şi mai târziu în biserica creştină. Ungerea cu untdelemn ca un act al credinţei este menţionată numai aici şi în Iacov 5,14. 6:14 Împăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit; şi a zis: Ioan Botezătorul a înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin el. Împăratul Irod. [Martirajul lui Ioan Botezătorul, Marcu 6,14-29 = Matei 14,1.2.6 = Luca 9,7- 9. Comentariu major: Marcu. Vezi diagrama p. 231]. Matei menţionează pe Irod Antipa, fiul lui Irod cel mare şi cârmuitor al Galileii şi Pereii pe temeiul autorităţii Romei (vezi la Matei 2,22; Luca 3,1). Atât Matei (cap. 14,1), cât şi Luca se referă la Irod Antipa prin titlul lui oficial de ,,tetrarh” (vezi la Luca 3,1). El era ,,împărat” numai prin numire din partea romanilor şi titlul de ,,împărat” îi era permis numai ca o favoare. El a domnit asupra teritoriului său de la moartea tatălui său, Irod cel Mare, din anul 4 î.Hr., până în anul 39 d.Hr. Mama lui era Maltace, o samariteancă, care era şi mama lui Arhelau (vezi la Matei 2,22). Reşedinţa lui era probabil la Tiberiada, o cetate pe care el o clădise pe ţărmul de sud-est al Lacului Galileea şi o numise după cezarul care domnea atunci, Tiberiu. Vezi p. 64; diagrama p. 40, 234. A auzit vorbindu-se de Isus. [,,A auzit de El”, KJV]. Lucrările extinse ale celor doisprezece în decursul celei de a treia călătorii galileene erau evident îndestulătoare pentru a atrage atenţia generală la Isus şi la lucrarea Lui şi a trezi temerea lui Irod că Isus era Ioan înviat din morţi. În timp ce în cele două expediţii evanghelistice anterioare fusese o singură grupă care mergea din sat în sat, acum erau şapte. Evident veştile care soseau la Iord din toate părţile, dădeau la iveală o rapidă extindere a Evangheliei. În timp ce în trecut Isus păruse înaintea autorităţilor că nu era decât un predicator itinerant solitar însoţit de o grupă amestecată de urmaşi, acum era evident că El reprezenta o mişcare mult mai mare. Irod nu putea să nu audă de El. Ioan Botezătorul a înviat. Se pare că ceea ce l-a mânat pe Irod la concluzia aceasta era superstiţia unită cu o conştiinţă vinovată. Aceste puteri. [,,Fapte mari”, KJV]. Vezi p. 208. Ioan nu săvârşise minuni (vezi Ioan 10,41). 6:15 Alţii ziceau: Este Ilie. Iar alţii ziceau: Este un proroc ca unul din proroci. Alţii ziceau. Vezi Marcu 8,27.28; Luca 9,19. Ilie. Cu privire la profeţiile VT despre revenirea lui Ilie vezi la Isaia 40,3-5; Maleahi 3,1; 4,5.6. Un proroc ca unul din prooroci. Potrivit cu zvonurile, Isus era sau unul din proorocii din vechime revenit la viaţă sau era ca unul din ei. În ciuda faptului că Ioan nu a săvârşit minuni (Ioan 10,41), chiar şi conducătorii din Ierusalim, ca să nu mai spunem nimic de popor în general (vezi Matei 14,5; 21,26), cultivaseră ideea că el ar fi putut să fie profet (vezi la Ioan 1,19-27). 6:16 Dar Irod, când a auzit lucrul acesta, zicea: Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morţi. Ioan. Vezi la v. 14. 6:17 Căci Irod însuşi trimisese să prindă pe Ioan, şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentru că o luase de nevastă. Îl legase în temniţă. Vezi la Luca 3,19.20. Ioan probabil fusese la închisoare în fortăreaţa Macherus (vezi la Luca 3,20) înaintea Paştelui din anul 29 d.Hr. (vezi nota adiţională la Luca 4) până în iarna următoare, ceva mai puţin de un an. Irodiadei. Vezi la Luca 3,19. la început măritată cu Filip (vezi mai jos), ea a divorţat de el preferându-l pe Irod Antipa. De partea lui, Irod divorţase de fiica lui Aretas, regele Arabiei. Astfel Irod şi Irodiada aveau câte un soţ în viaţă. Ca urmare a faptului că Irod divorţase de prima lui soţie, Aretas a făcut război cu Irod şi l-a înfrânt. Înfrângerea aceasta era privită de iudei ca o pedeapsă dumnezeiască asupra lui Irod din cauza unirii lui neîndreptăţite cu Irodiada (Iosif, Antichităţi, XVIII. 5.1.2). Nevasta fratelui său Filip. Nu Filip tetrarhul (vezi la Luca 3,1.19), ci un alt fiul al lui Irod cel Mare, cu Mariamne II. Irod Antipa era un fiu al lui Irod cel Mare cu Maltace şi în felul acesta frate vitreg al lui Filip. Irodiada era o nepaotă a lui Irod cel Mare prin fiul lui Mariamne I, o altă soţie a lui Irod cel Mare. Irodiada fusese căsătorită mai înainte cu Filip, fratele vitreg al tatălui ei, apoi a devenit consoarta lui Antipa, un alt unchi vitreg. Vezi diagrama p. 40. 6:18 Şi Ioan zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău! Ioan zicea. [,,Ioan zisese”, KJV]. Fără îndoială Irod ascultase personal predica lui Ioan şi pentru un timp părea că el va ceda la chemarea la pocăinţă (vezi v. 20; DA 214). Nu-ţi este îngăduit. [,,Nu este legal”, KJV]. Legea lui Moise interzicea cu stricteţe o căsătorie de felul aceleia dintre Irod şi Irodiada (Levitic 18,16; 20,21) şi potrivit relatărilor lui Iosif, iudeii dezaprobau cu totul această unire (Antichităţi, xviii.5.4) 6:19 Irodiada avea necaz pe Ioan, şi voia să-l omoare. Dar nu putea, Avea necaz pe Ioan. [,,Avea o ceartă cu el”, KJV]. Textul literal grec, ,,avea ceva cu el”, corespunde aproape exact expresiei familiare, ,,i-o cocea”. Irodiada îl ura pe Ioan şi aştepta momentul potrivit pentru a-l omorî. Temându-se de influenţa pe care Ioan o exercitase asupra minţii lui Irod Antipa (vezi la v. 20), Irodiada probabil se tema că tetrarhul va divorţa de ea aşa cum îl sfătuise Ioan (cf. DA 214). 6:20 căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfânt; îl ocrotea, şi, când îl auzea, de multe ori sta în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere. Om neprihănit. [,,Om drept”, KJV]. Ioan era ca părinţii lui, care ,,amândoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu” (vezi la Luca 1,6). Ocrotea. [,,Băga de seamă”, KJV]. Gr. suntereo, ,,a feri [un lucru de a nu pieri sau de a nu se pierde]. Irod o împiedica pe Irodiada să-şi pună în aplicare planul de a-l da pe profet la moarte (vezi v. 19). El avea toată intenţia de a-l elibera când va fi găsit că este bine să facă aşa ceva (vezi DA 220, 221). De multe ori sta în cumpănă. [,,Făcea multe lucruri”, KJV]. Dovezi textuale (cf. p. 146) favorizează exprimarea ,,era în încurcătură”, care seamănă cu o afirmaţie din Luca 9,7. Îl ascultau cu plăcere. Solia lui Ioan purta împuternicire divină şi dacă n-ar fi fost influenţat de Irodiada, Irod s-ar fi exprimat pe faţă în favoarea lui Ioan. 6:21 Totuşi a venit o zi cu bun prilej, când Irod îşi prăznuia ziua naşterii, şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oştii şi fruntaşilor Galileii. O zi cu bun prilej. [,,O zi convenabilă”, KJV]. Adică, ,,un timp favorabil” ca răzbunătoarea Irodiada să dejoace intenţia lui Irod da a-l ocroti pe Ioan şi cândva să-l elibereze (vezi v. 20). Planurile Irodiadei fuseseră, fără îndoială, bine ticluite. A dat un ospăţ. Sau ,,a dat un banchet”. Poate în palatul din fortăreaţa Macherus (vezi la v. 17,27). Boierilor. Evident aceştia erau înalţii funcţionari civili ai cârmuirii. Mai marilor oastei. Gr. chiliarchoi, ,,comandanţi peste mii”, adică ,,ofiţerilor” forţelor militare ale lui Irod. Pe lângă conducătorii civili şi militari fără îndoială Irod a invitat şi pe alţi fruntaşi ai vieţii sociale şi comerciale, ,,fruntaşii Galileii”. 6:22 Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat, şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da. Fata. Aceasta era Salomea, fata Irodiadei dintr-o căsătorie anterioară (vezi la v. 17). Irodiadei. [,,Numitei Irodiada”, KJV]. Mai degrabă ,,a Irodiadei însăşi”. Ce scoate aici în evidenţă Marcu este faptul că Irodiada a trimis pe însăşi fiica ei să danseze şi nu o dansatoare profesionistă. Chiar şi după standardele propriei curţi a lui Irod, nici o tânără respectabilă nu s-ar fi pretat la un dans voluptuos ca acesta. Din orice punct de vedere acţiunea aceasta depăşea limitele bunei cuviinţe. Salomea nu era mai mult decât un pion în uneltirea mamei ei de a scăpa de Ioan. A jucat. [,,A dansat”, KJV]. Irodiada a calculat bine că frumuseţea ispititoarea Salomeii urma să vrăjească pe Irod şi pe oaspeţii lui. Oaspeţilor. [,,Celor care şedeau”, KJV]. Adică, oaspeţilor lui (vezi la v. 21). 6:23 Apoi a adăugat cu jurământ: Orice-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea. A adăugat cu jurământ. [,,A jurat”, KJV]. Jurământul emfatic al lui Irod a fost făcut în prezenţa tuturor oaspeţilor săi. Evident capul îi fusese cu totul sucit de onoarea ca o prinţesă să danseze pentru plăcerea lui şi a oaspeţilor săi. Salomea era o descendentă prin Irodiada şi Mariamne I (vezi la v. 17; vezi p. 64) a casei regale Hasmoneene, ilustrul şir de preoţi şi principi iudei. Jumătate din împărăţia mea. Aceasta reprezenta în figură simbolică culmea generozităţii (vezi Estera 5,3; 7,2). 6:24 Fata a ieşit afară, şi a zis mamei sale: Ce să cer? Şi mama sa i-a răspuns: Capul lui Ioan Botezătorul. Fata a ieşit afară. Se pare că afirmaţia ,,fiind îndemnată mai dinainte [KJV] de mama ei” (Matei 14,8) înseamnă înainte de a cere, nu înainte de a fi dansat. Salomea nu ştia nimic de uneltirea sinistră a mamei ei la data când a dansat înaintea lui Irod şi a oaspeţilor lui. Ea a devenit pur şi simplu un instrument în mâna mamei ei însetate de sânge. Ce să cer? Mai curând: ,,Ce să cer pentru mine?” N-ar fi avut nici un rost întrebarea aceasta dacă Salomea ar fi ştiut tot timpul ce să ceară şi, de fapt, nu ar fi avut nevoie să părăsească prezenţa regelui. 6:25 Ea s-a grăbit să vină îndată la Împărat, şi i-a făcut următoarea cerere: Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul. Ea s-a grăbit. Îndemnată de Irodiada, Salomea se pare că nu a pierdut timpul pentru prezentarea cererii fatale lui Irod ca nu cumva, chiar în starea lui de beţie să reflecteze la făgăduinţa lui vanitoasă şi să-şi schimbe părerea. Stăruinţa Irodiadei pentru acţiune imediată poate lăsa să se înţeleagă că Irod tindea să se schimbe sau că admiraţia lui pentru Ioan era cunoscută ca fiind mare sau şi una şi cealaltă. Îndată. Gr. exautes ,,imediat”, ,,îndată” sau ,,neîntârziat”. Farfurie. [,,Tavă”, KJV; ,,în tipsie”, G. Gal.]. Adică, ,,un platou”. 6:26 Împăratul s-a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n-a vrut să zică nu. S-a înfuriat foarte mult. Chiar în starea de beţie Irod a simţit viu răspunderea lui personală faţă de Ioan (vezi la v. 20). Dar Irodiada îl prinsese într-un moment de slăbiciune în beţie şi el se simţea fără puterea de a acţiona în armonie cu ceea ce ştia că este drept. Dacă n-ar fi fost vinul, probabil că Irod ar fi refuzat să dea ordinul de executare. Vezi la Matei 4,3. Din pricina oaspeţilor. [,,Din pricina lor”, KJV]. Natura publică a jurământului său (vezi la v. 23), făcut înaintea oaspeţilor lui de onoare (vezi la v. 21) a făcut să i se pară lui Irod imposibil să fie călcat. Să zică nu. [,,Să respingă”, KJV]. Adică să respingă sau să tăgăduiască cererea ei. 6:27 A trimis îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s-a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă, Îndată. Potrivit cu Iosif (Antichităţi, xviii.5.2), Ioan a fost întemniţat în fortăreaţa Macherus (vezi la Luca 3,19.20). Rapiditatea cu care a fost decapitat Ioan face aproape sigur că celebrarea zilei de naştere s-a petrecut în vreun loc aproape de celula închisorii. A tăiat capul lui Ioan. [,,I-a tăiat capul”, KJV]. Irod se temea de Ioan (v. 20), se temea de popor (Matei 14,5), se temea de Irodiada. El era un sclav al temerilor sale deşi aceste temeri erau contradictorii. În chip superstiţios, Irod se temea de Ioan tot atât de mult atunci când era mort, cum se temuse de el când era viu (vezi Marcu 6,14.16.20). 6:28 l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei sale. L-a dat mamei sale. Salomea nu s-a folosit cu nimic de darul hidos. Dar nimic nu ar fi putut fi mai satisfăcător pentru mama ei însetată de sânge. Cam după nouă ani, în anul 39 d.Hr., Irod Antipa, însoţit de Irodiada a fost exilat pentru faptul că aspira la demnitatea regală (Iosif Antichităţi, xviii.5; Război, ii.9.6 [183]). 6:29 Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul, şi l-au pus într-un mormânt. Ucenicii lui Ioan, când au auzit. Se pare că ei nu erau cu el în fortăreaţă, deşi erau poate în imediata vecinătate de unde puteau veni să-l vadă din când în când şi să-l ajute aşa cum se oferea prilejul. Apoi, ucenicii lui Ioan au venit la Isus cu vestea a ceea ce se întâmplase (vezi Matei 14,12), poate la scurt timp înainte sau în cursul cele de a treia călătorii galileene (vezi la Marcu 6,1). 6:30 Apostolii s-au adunat la Isus, şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni. Apostolii. [,,Hrănirea celor cinci mii, Marcu 6,30-44 = Matei 14,13-21 = Luca 9,10-17 = Ioan 6,1-14. Comentariu major: Marcu şi Ioan. Vezi harta p. 220; diagrama p. 231; cu privire la minuni p. 208-213.]. Singura folosire de către Marcu a cuvântului ,,apostoli”(vezi la Matei 10,2; Marcu 3,14). Poate atât Marcu, cât şi Luca (vezi cap. 9,10) intenţionau ca prin folosirea lui ,,apostoli” la acest punct al naraţiunii să scoată în evidenţă noua răspundere pe care ei o aveau acum în virtutea trimiterii lor să înveţe şi să vindece singuri. S-au adunat. Adică, când s-au înapoiat din a treia călătorie galileană (vezi la Matei 9,36). Ei fuseseră probabil despărţiţi timp de câteva săptămâni în timpul iernii anului 29-30 d.Hr., iar acum era devreme în primăvara anului 30 d. Hr., nu cu mult înainte de Paşte (vezi Ioan 6,4; cf. DA 364, 388). Reuniunea această a avut loc, fără îndoială, la o dată şi într-un loc fixate mai dinainte. I-au spus tot. Isus îi trimisese pe cei doisprezece doi câte doi ca să aibă prilej să aplice principiile pe care ei le observaseră mai înainte în propria Lui lucrare. Acum au dat un raport deplin de tot ceea ce avusese loc în cursul itinerariului lor. 6:31 Isus le-a zis: Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin. Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce. Veniţi singuri la o parte. Cei doisprezece aveau îndeosebi nevoie de relaxare şi de instruire. Şi chiar şi Isus simţea nevoie de un răgaz departe de îmbulzeala de oameni care se ţinea după El din zorii zilei până târziu noaptea. Retragerea ucenicilor cu Isus în vecinătatea Betsaidei Iulia şi hrănirea minunată a celor cinci mii sunt singurele incidente din viaţa lui Isus dintre botez şi intrarea triumfală relatate de toţi cei patru scriitori ai Evangheliei. Un loc pustiu. Adică un loc singuratic, solitar, depărtat (vezi la Matei 3,1; Luca 1,80). Locul ales pentru retragerea aceasta departe de drumurile aglomerate ale Galielii era în vecinătatea Betsaidei Iulia (vezi Luca 9,10), la capătul de nord al Lacului Galileii, în partea de est a locului unde Iordanul se varsă în lac şi, astfel, în teritoriul lui Irod Filip (vezi la Matei 11,21). Puţin mai la est de Betsaida Iulia se află câmpia El Batiha, locul tradiţional al hrănirii celor cinci mii. Odihniţi-vă puţin. Oricare ar fi ocupaţia cuiva, schimbarea ocazională a activităţii nu numai că aduce relaxare, dar dă şi o vigoare nouă. Nici să mănânce. Aşa cum se întâmplase cu câtva timp mai înainte (vezi cap. 3,20). 6:32 Au plecat dar cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte. Într-un loc pustiu. Vezi la versetul 31. La o parte. Ei au făcut tot ce au putut ca să se retragă din Capernaum pe neobservate. 6:33 Oamenii i-au văzut plecând, şi i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetăţile, şi au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei. Oamenii i-au văzut. În ciuda precauţiunilor lor, unii oameni evident au observat plecarea lor şi direcţia în care porniseră ca să străbată lacul. Au alergat pe jos…în locul în care se duceau ei. Distanţa de la Capernaum la câmpia cunoscută ca El Batiha, o distanţă scurtă la est de Betsaida (vezi la v. 31), n-ar fi mai mult de patru mile. Ruta directă peste lac ar fi de 3 mile. 6:34 Când a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod; şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-aveau păstor; şi a început să-i înveţe multe lucruri. Când a ieşit. Deşi aceia care veniseră pe jos cunoşteau locul aproximativ unde corabia urma să atingă ţărmul, se pare că nu ştiau locul exact. Isus a fost singur cu ucenicii Săi o vreme (vezi Ioan 6,3; cf. v.5). Ei au discutat despre problemele întâlnite în drumul lor prin oraşele şi satele Galileii şi Isus le-a dat sfatul necesar pentru a corecta greşelile din trecut şi pentru a-i pregăti pentru o lucrare mai eficientă în viitor (vezi DA 361, 364). I S-a făcut milă. Isus a părăsit de bunăvoie locul izolat de pe panta muntelui unde ei şi ucenicii Săi petrecuseră câtva timp împreună şi, îndurător, a salutat poporul (cf. Luca 9,11). A început să-i înveţe. Potrivit textului grec, Isus i-a învăţat stăruitor. 6:35 Fiindcă ziua era pe sfârşite, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: Locul acesta este pustiu şi ziua este pe sfârşite. Era pe sfârşite. Luca zice că ,,ziua se pleca spre seară” (cap. 9,12), literal, ,,a se încovoia”, ,,a se pleca” sau ,,a se înclina” (vezi la v. 12). Aceasta ar fi între ora trei după masă şi apusul soarelui. Relatarea lasă să se înţeleagă că Isus şi cu ucenicii Săi fuseseră fără hrană sau odihnă în cursul întregii zile. Locul acesta este pustiu. Vezi la v. 31. Ziua este pe sfârşite. [,,Timpul a trecut de mult”, KJV; ,,De acum târzie vremea”, G. Gal.]. Textul grec de aici este practic identic cu acela aflat mai înainte în versetul 35 şi tradus ,,ziua era pe sfârşite”. 6:36 Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele de primprejur, ca să-şi cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca. Dă-le drumul. Ucenicii nu puteau vedeau nici o soluţie la problemă decât să dea drumul oamenilor să plece, dar ,,mila lui Isus” (v. 34) s-a extins pentru binele lor fizic ca şi pentru cel spiritual. Pâine. Adică, hrană în general, tot ce este comestibil (literal ,,ceea ce ei aveau să mănânce”). N-au ce mânca. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) o misiune a acestor cuvinte, care totuşi sunt clar implicate de context. 6:37 Daţi-le voi să mănânce, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei, şi să le dăm să mănânce? Daţi-le voi să mănânce. În textul grec pronumele ,,voi” este emfatic, ca şi cum Isus zicea: ,,Daţi-le voi să mănânce”. Fiecare poruncă a lui Dumnezeu cuprinde în sine puterea necesară pentru executarea ei. Din punct de vedere omenesc era absurd să se gândească că pot să găsească pâine la o distanţă de mers cu piciorul înainte de căderea nopţii, pentru a satisface nevoile unei astfel de mulţimi. Cererea făcută aici de Isus ucenicilor Săi era aparent tot atât de fără noimă ca şi porunca Lui de mai înainte de a merge să pescuiască în apele limpezi ale lacului ziua (vezi la Luca 5,5). Experienţa aceea mai timpurie ar fi putut prea bine să le vină în minte dacă ar fi cugetat la învăţătura pe care Isus intenţiona atunci să le-o dea. Dumnezeu lucrează întotdeauna prin oameni pentru împlinirea nevoilor fizice şi spirituale ale semenilor lor. Principiul acesta este fundamental pentru însărcinarea Evangheliei. De două sute de lei. Adică două sute de denarii romani (vezi p. 49). Chiar şi în vremuri moderne, valoarea a 200 de salarii medii pe o zi ale unui lucrător de rând cu greu ar fi putut fi considerată de ajuns pentru a procura hrană îndestulătoare spre a oferi chiar şi o hrană modestă pentru o mulţime atât de mare. 6:38 Şi El i-a întrebat: Câte pâini aveţi? Duceţi-vă de vedeţi. S-au dus de au văzut câte pâini au, şi au răspuns: Cinci, şi doi peşti. Câte pâini? Isus deja îi vorbise lui Filip cu privire la problema procurării de hrană pentru mulţime (vezi Ioan 6,5.6; cf. cap. 1,43). Ca şi Petru şi Andrei, Filip era născut în Betsaida şi întrucât cetatea aceea era la o mică depărtare de locul unde au avut loc evenimentele acestei zile memorabile, Filip probabil ar fi ştiut de unde să procure hrană dacă ar fi fost cazul. El era sincer, dar încet la credinţă, aşa cum a fost evident de mai multe ori în decursul asocierii lui cu Hristos ca ucenic (vezi Ioan 14,8-12; cf. DA 292). Fără îndoială pentru a-i da lui Filip un prilej să-şi întărească credinţa, Hristos i-a pus întrebarea aceasta (vezi la Ioan 6,5.6). De fapt Filip este acela care a spus că două sute de dinarii romani nu ar ajunge să se cumpere o cantitate îndestulătoare de hrană (vezi Ioan 6,7). Dar Andrei, un om poate cu o mentalitate mai practică, este cel care L-a crezut pe Hristos pe cuvânt şi a pornit să se intereseze ce hrană era la îndemână (vezi Ioan 6,8.9). Ezitarea lui Filip şi promptitudinea lui Andrei de a porni la lucru prin credinţă stau în contrast izbitor. Duceţi-vă şi vedeţi. Isus ,,ştia ce are de gând să facă” (Ioan 6,6), chiar de la început. Dar, ca şi la trimiterea celor doisprezece, El i-a condus pe ucenici să analizeze ei înşişi problema care-i confrunta şi să descopere o soluţie pentru ea. Au răspuns. [,,Ei zic”, KJV]. Andrei este cel care a descoperit hrana simplă pe care un tinerel şi-o adusese şi a prezenta raportul lui Isus (vezi Ioan 6,8.9). Cinci şi doi peşti. Cele cinci ,,pâini” erau făcute din făină de orz (Ioan 6,9) şi erau probabil rotunde şi turtite la formă. Orzul era mai puţin scump decât grâul şi era hrana de bază a celor săraci. Peştii erau probabil uscaţi şi gata de mâncat aşa cum este adesea cazul în ţările orientale, din antichitate şi moderne. Ei erau mâncaţi împreună cu pâinea, ca un fel de condiment. 6:39 Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde. Să-i aşeze. [,,Să şadă”, KJV]. Gr. anaklino, ,,a şedea”, ,,a se întinde jos”. Aceasta era poziţia luată în mod obişnuit la masă, cel puţin de oamenii din clasele superioare (vezi la cap. 2,15). Cete. Faptul că Hristos a dispus ca oamenii să şadă în cete poate lăsa să se înţeleagă că El i-a invitat să se aranjeze aşa cum ar fi făcut-o dacă ar fi şezut să mănânce în jurul unei mese cu un punct deschis în cerc pentru a îngădui ucenicilor să intre şi să servească fiecare grup, cam aşa cum ar fi făcut un slujitor acasă. Iarbă verde. Acesta este un fapt menţionat numai de Marcu. Datorită faptului că ploaia era extrem de rară în Palestina din mai până în septembrie (vezi vol. II, p. 110), iarba ar fi verde numai iarna sau primăvara. Era acum numai cu câteva zile înainte de Paştele anului 30 d. Hr. şi iarba trebuia să fie în starea ei cea mai bună (vezi Ioan 6,4). În felul acesta relatarea lui Marcu este completată perfect de aceea a lui Ioan. Vezi nota adiţională la Matei 15. 6:40 Şi au şezut jos în cete de câte o sută şi de câte cincizeci. Cete. [,,În rânduri”, KJV]. Versetul 39 se referă în mod deosebit la organizarea fiecărei grupe [,,cete”] individual, în timp ce aici referirea este la aranjamentul ordonat al diferitelor cete în legătură una cu alta. Ordinea era vădită în aranjamentul persoanelor în cuprinsul fiecărui grup şi în aranjarea grupelor în sine. De câte o sută şi de câte cincizeci. Aranjamentul ordonat al unei mulţimi atât de mari era probabil necesar pentru ca toţi să poată fi martori la minune, pentru a aprecia mai bine însemnătatea ei şi ca să se poată ajunge la toţi cu ,,pâinea…din cer” pe care ei aveau s-o primească. 6:41 El a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer, şi a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti, i-a împărţit la toţi. Binecuvântarea. [,,A binecuvântat”, KJV]. Gr. eulogeo, ,,a lăuda” sau ,,a invoca binecuvântări”. Ioan foloseşte cuvântul eucharisteo, ,,a fi recunoscător”, ,,a aduce mulţumiri” (cap. 6,11). Pare să fi fost ceva caracteristic cu privire la felul în care Hristos aducea mulţumiri (vezi Matei 15,36; 26,26) – ceva ce ucenicii fără îndoială au putut observa în timpul asocierii cu El. La Emaus, Isus a fost ,,cunoscut la frângerea pâinii” (Luca 24,35). Observaţi, de asemenea, că în fiecare caz Isus a luat pâinea în mâinile Sale, înainte de a aduce mulţumiri pentru ea. Dar partea esenţială a ,,binecuvântării” consta din recunoaşterea că hrana este un dar al lui Dumnezeu şi din mulţumirea pentru ea. A frânt. Literal ,,a frânge de tot” sau ,,a frânge în bucăţi”. Pâinile. Vezi la v. 38. Dat. Literal, ,,a dat mereu”. Contextul sugerează că minunea a avut loc pe când pâinea era în mâinile lui Isus, între actul frângerii şi acela al înmânării ei ucenicilor. Isus niciodată nu a săvârşit vreo minune decât pentru a face faţă unei nevoi autentice ( vezi p. 209). Atâta vreme cât a fost nevoie, pâinea s-a înmulţit în mâinile Lui (cf. 1 Regi 17,16; 2 Regi 4,4-6). Să le împartă. [,,Să le pună înaintea” ,KJV]. O expresie obişnuită pentru servirea unei mese. Fiecare din cei doisprezece ducea pâinile minunii în propriu său coş (vezi la v. 43) şi servea un anumit număr din grupele aranjate ,,cete, cete” ,,în rânduri” pe iarbă (vezi la v. 40). Cu coşurile goale ucenicii se reîntorceau la Hristos pentru a mai primi pâine şi, de fiecare dată când ei reveneau, El dădea mai departe pâini şi peşti. Aranjamentul ordonat al grupelor, serviciul ucenicilor şi provizia neistovită de pâini şi peşti a procurat bărbaţilor, femeilor şi copiilor atât cât au fost în stare să mănânce şi chiar mai mult, într-un scurt timp. Doi peşti. Vezi la v. 38. 6:42 Au mâncat toţi şi s-au săturat; Au mâncat toţi. La iudei lucrurile împărăţiei mesianice erau adesea zugrăvite sub figura unui ospăţ (vezi la Luca 13,29; 14,15) şi ne putem imagina că în timp ce marea mulţime de oameni mânca hrana procurată în felul acesta miraculos pentru ei, unii şi-au îndreptat gândurile către perspectivele mesianice. În aceeaşi zi când au mâncat pâinile şi peştii oamenii deja trăseseră concluzia că Isus era ,,profetul” (vezi la Ioan 6,14; cf. Deuteronom 18,15; Matei 11,3; Ioan 4,25) care trebuia să vină în lume. Minunea de netăgăduit i-a condus la concluzia de neînlăturat că Isus trebuia să fie Acela care era prezis de toţi profeţii (vezi Luca 24,27; Ioan 1,45), Împăratul care trebuia să vină al lui Israel (vezi Isaia 9,6.7; vezi la Luca 1,32.33). Ei au încercat să-L încoroneze ca Împărat chiar la faţa locului (vezi Ioan 6,15). Acela care putea să învie pe cei morţi, să vindece pe cei bolnavi şi să procure hrană pentru mulţimi avea, evident, puterea să elibereze pe Israel din robia Romei. Sub conducerea Lui oştile lui Israel ar fi fost invincibile şi nădejdile cele mai dragi ale acelora care aşteptau un mesia politic urmau să se împlinească (vezi la Matei 3,2; 4,17; 5,2; Luca 4,19). Hrănirea celor cinci mii era minunea supremă a lucrării galileene, o minune la care fusese martoră o mare mulţime şi o minune care nu poate fi tăgăduită de sceptici, nici de cei din vremea lui Hristos, nici din vremea noastră. Drept urmare a acestei minuni lucrarea galileană a ajuns brusc la un apogeu (vezi la Luca 2,49). Comparaţi vindecarea omului de la scăldătoarea Betesda cu un an mai înainte (vezi la Ioan 5), care a dus la încheierea lucrarării iudaice. S-au săturat. Pâinea înmulţită în chip minunat – dovadă a autenticităţii minunii – a fost distribuită fiecărei persoane din marea mulţime, nu în cantităţi mărunte, ci în măsură îndestulătoare pentru a satisface pofta. Abundenţa acesta mărturisea despre puterea fără de margini lui Isus. Numai atunci când nevoile tuturor au fost pe deplin satisfăcute s-a sfârşit provizia. Isus era atent atât la nevoile fizice ale acelora care veneau la El, cât şi la nevoile lor spirituale. Dar lucrarea făcută în felul acesta pentru a satisface nevoile fizice era intenţionată să îndrepte pe oameni spre nevoile lor spirituale mai importante şi la Pâinea Vieţii ca mijloc de a împlini nevoile acelea (vezi Ioan 6,26-55). Felul de hrană procurată era regimul simplu al pescarilor şi plugarilor şi dădea mărturie contra abuzului. Metoda prin care a fost procurată hrana mărturisea despre puterea lui Dumnezeu prin care sunt împlinite toate nevoile omului. Abundenţa mărturisea despre resursele nemărginite ale lui Dumnezeu şi despre capacitatea Lui de a putea ,,să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi.” (Efeseni 3,20). Colectarea fărâmiturilor arăta că nici una din binecuvântările lui Dumnezeu nu trebuie să fie irosită. Participarea ucenicilor la distribuirea hranei mărturisea despre faptul că binecuvântările cerului sunt puse la îndemâna oamenilor prin mijlocirea celor care sunt dispuşi să conlucreze cu Cel Atotputernic. Ucenicii erau simple canale ale binecuvântării. Ei trebuia să primească înainte de a putea să dea. Faptul că hrănirea celor cinci mii este unica minune relatată de toţi evangheliştii o marchează ca fiind de o însemnătate neobişnuită. Pentru o comparaţie a acestei minuni cu aceea a hrănirii celor patru mii vezi nota adiţională la Matei 15. 6:43 şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti. IND=200 43. Coşuri. Gr. kophinos, de obicei un coş mic de răchită de felul celor pe care un iudeu îl purta când făcea o călătorie prin ţinuturi unde hrana nu era uşor de obţinut şi îndeosebi pentru a evita să cumpere hrană de la Neamuri (vezi la v. 41). Felul de coş la care se face referire în cap. 8,8 este gr. spuris, un geamantan mare de răchită folosit pentru a duce diferite feluri de poveri, ca de pildă provizii pentru un grup de oameni, uneltele unui lucrător, etc. Pavel a fost coborât peste zidul Damascului întru-un spuris. Mai târziu, Isus făcea cu grijă deosebire în textul grecesc între felul de coş, gr. kophinos folosit la hrănirea celor cinci mi (vezi Matei 16,9; Marcu 8,19) şi felul de coş, gr. spuris, folosit când au fost hrăniţi cei patru mii (vezi Matei 16,10; Marcu 8,20). Fărâmituri. [,,Fragmente”, KJV]. Gr. klasma, literal, ,,ceea ce este rupt”; de unde, ,,un fragment” sau ,,o bucăţică”. Contextul convinge că aceste ,,fragmente” nu erau resturi parţial mâncate, ci porţii lăsate la fiecare grup de ucenici, dar găsite ca fiind în exces faţă de nevoile grupului (vezi la v. 41) şi, deci, nefolosite. Ele sunt numite ,,fragmente” în sensul că fuseseră ,,frânte” din cele cinci pâini originare (vezi la v. 41). 6:44 Cei ce mâncaseră pâinile, erau cinci mii de bărbaţi. Bărbaţi. Gr. andres, ,,bărbaţi adulţi” în contrast cu femei şi nu gr. anthropoi, ,,fiinţe omeneşti”, adică ,,persoane” în contrast cu animale (vezi la cap. 2,27). Astfel este clar că fuseseră prezenţi cinci mii de bărbaţi ,,în afară de femei şi copii” (vezi la Matei 14,21). S-ar putea aprecia fără exagerare că un număr egal de femei şi copii fuseseră de faţă, ridicând totalul la peste zece mii de oameni./IND 6:45 Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului. Îndată. [Isus umblă pe lac, Marcu 6,45-56 = Matei 14,22-36 = Ioan 6,15-24. Comentariu major: Matei şi Ioan.]. Înaintea Lui…spre Betsaida. [,,Înainte spre Betsaida”, KJV]. Adică, ,,înainte de El spre Betsaida”. 6:46 După ce Şi-a luat rămas bun de la norod, S-a dus în munte, ca să Se roage. Şi-a luat rămas bun de la ei. [,,I-a trimis, KJV]. Sau, ,,şi-a luat rămas bun de la ei”. Expresia greacă era un termen obişnuit pentru o amabilă luare de rămas bun. 6:47 Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe ţărm. S-a înserat. [,,Seara venise”, KJV]. Vezi la Matei 14,23. 6:48 A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Şi într-a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblând pe mare, şi voia să treacă pe lângă ei. Verset ce nu a fost comentat. 6:49 Când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă, şi au ţipat; Verset ce nu a fost comentat. 6:50 pentru că toţi L-au văzut, şi s-au înspăimântat. Isus a vorbit îndată cu ei, şi le-a zis: Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi! Verset ce nu a fost comentat. 6:51 Apoi S-a suit la ei în corabie, şi a stat vântul. Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi, Uimiţi. [,,Dureros de uimiţi”, KJV]. Adică, înmărmuriţi de uimire. 6:52 căci nu înţeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită. Nu înţeleseseră. [,,Nu gândiseră”, KJV; ,,Nu pricepuseră nimic”, G. Gal.]. Atenţia lor nu era îndreptată la minunea la care fuseseră mai înainte martori, ci la propria lor dezamăgire că Isus nu îngăduise să fie încoronat ca Împărat (vezi la v. 42). Împietrită. Vezi la Exod 4,21. Inimile ucenicilor erau ,,împietrite” în sensul că nu înţelegeau însemnătatea minunii cu pâinile şi cu peştii. 6:53 După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului, şi au tras la mal. Verset ce nu a fost comentat. 6:54 Când au ieşit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus, Verset ce nu a fost comentat. 6:55 au alergat prin toate împrejurimile, şi au început să aducă pe bolnavi în paturi, pretutindeni pe unde se auzea că era El. Paturi. Vezi la cap. 2,4. 6:56 Oriunde intra El, în sate, în cetăţi sau în cătune, puneau pe bolnavi pe pieţe, şi-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Şi toţi câţi se atingeau de El, erau tămăduiţi. Oriunde intra El. Afirmaţia aceasta pare să lase să se înţeleagă trecerea unei perioade de timp şi este fie o enunţare rezumativă a experienţelor din decursul săptămânilor precedente, fie a ceea ce avusese loc timp de câteva zile sau săptămâni după hrănirea celor cinci mii. Hrănirea celor cinci mii a avut loc la scurt timp înainte de Paşte (vezi Ioan 6,4; cf. DA 364, 388). Evident, deci, pasajul acesta se referă mai ales la lucrarea lui Isus dintre timpul hrănirii din partea Sa a celor cinci mii şi plecarea Sa în Siro-Fenicia. Pieţe. [,,Străzi”, KJV]. Literal, ,,locuri de piaţă”, care erau pe străzile oraşelor şi satelor (vezi la Matei 11,16). COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 7 DA 350; Ev 72 7–11 DA 349–358 16 DA 728 17, 18 SR 197 17–28 DA 214–225 20 DA 214 23–26 DA 221 25, 26 Te 51 30, 31 DA 359 31 ChS 249; DA 362, 363; GW 243, 246; MH 56, 58; ML 133; MM 287; TM 34; 7T 244, 292 32–44 DA 364–371 34 DA 364 35, 36 DA 365 45–52 DA 377–382 46 MH 58 55 DA 384 |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: